Regizorul Cristian Mungiu se confruntă încă din 2022 cu o serie de procese în care o femeie din București îl acuză de faptul că ar fi supravegheată și filmată constant cu drone, inclusiv în momente intime și spații private, cum ar fi vizitele la stomatolog sau cumpărăturile în magazine, transmite Ziarul de Iași.
În dosarele aflate pe rol la instanțele din București și Constanța, femeia reclamă că aceste filmări sunt realizate fără acordul său și că sunt o formă de hărțuire continuă. Mai mult, ea susține că regizorul ar fi forțat-o să lucreze fără contract și fără consimțământ la un serial autobiografic, alături de familie și vecini, de la 2018 până în prezent.
Conform plângerilor, această experiență i-ar fi cauzat pierderi de auz, din cauza faptului că ar fi fost obligată să poarte căști permanent. Cu toate acestea, instanțele au respins aceste acuzații ca fiind nefondate, iar deciziile au rămas definitive.
Filmare cu drone și în cabinetul stomatologic
Printre cele mai recente acuzații ale femeii se numără și faptul că ar fi fost surprinsă de drone chiar și în cabinetul stomatologic, aspect extrem de neobișnuit care a generat un nou proces intentat în august 2025, la Constanța, pentru răspundere delictuală.
Pe lângă acțiunile în justiție, reclamanta a depus plângeri și către mai multe instituții naționale și internaționale, inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și la Guvern, solicitând daune financiare substanțiale.
Hotărâri definitive și alte dispute judiciare
Tribunalul București a respins în 2023 prima acțiune, iar Curtea de Apel București a confirmat decizia în 2024. Judecătorii au arătat că acuzațiile nu sunt susținute juridic și că presupunerile reclamantei nu întrunesc elementele unei relații de muncă forțată sau alte infracțiuni.
În paralel, femeia a inițiat procese și împotriva altor entități, inclusiv posturi TV precum HBO și PRO TV, dar și împotriva unui medic psihiatru care a diagnosticat-o în urmă cu câțiva ani cu „tulburare delirantă persistentă”.
De asemenea, reclamanta a fost cercetată penal recent pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, însă dosarul a fost închis, fără urmărire penală.
În acest timp, Cristian Mungiu a continuat să-și construiască o carieră apreciată internațional, câștigând recent al doilea Palme d’Or cu filmul „Fjord”.