În ultimele zile, Casa Județeană de Pensii din Buzău a fost surprinsă de un aflux semnificativ de solicitări din partea pensionarilor care cer restituirea contribuției pentru asigurările sociale de sănătate (CASS) reținute din pensie. Conform datelor oficiale, în această perioadă au fost înregistrate 240 de cereri cu această temă.
Reprezentanții instituției au subliniat că aceste cereri nu pot fi soluționate favorabil deoarece reținerea CASS este prevăzută de lege pentru pensiile care depășesc pragul de 3.000 de lei. Astfel, începând cu 1 august 2025, potrivit Legii nr. 141/2025 privind măsuri fiscal-bugetare, se aplică o contribuție de 10% pentru partea din pensie care depășește acest plafon, conform articolelor 154, 155 și 157 din Codul Fiscal.
În comunicatul oficial al Casei de Pensii Buzău se precizează că această contribuție nu se aplică întregii pensii, ci doar sumei ce trece de nivelul de 3.000 de lei. Astfel, solicitările pensionarilor de restituire a sumelor reținute nu pot fi acceptate întrucât nu există un temei legal sau o decizie judecătorească care să permită acest lucru.
Instituția a atras atenția că, din cauza numărului mare de cereri fără suport juridic, activitatea sa este împovărată inutil, iar costurile operaționale cresc. În absența unui act normativ sau a unei hotărâri a instanțelor competente care să impună revocarea reținerii sau restitutirea sumelor, solicitațiile rămân fără efect.