Săptămâna trecută, preşedintele SUA, printr-un mesaj public, a anunţat „interdicţia” bombardamentelor israeliene asupra Libanului, o condiţie impusă de Iran pentru prelungirea negocierilor de la Islamabad privind încetarea focului, ce expiră curând. Totuşi, acest anunţ a fost mai degrabă parte dintr-un joc diplomatic cu miză ridicată, decât o expresie clară a realităţii pe teren.
Astfel, începând cu data de 17 aprilie, a intrat în vigoare un acord temporar de încetare a focului pe zece zile între Israel şi gruparea Hizballah, un proxy al Iranului activ în Liban. Hizballah rămâne un actor semnificativ, nu doar militar, ci şi politic, în statul libanez, fiind un „stat în stat”.
Încetarea focului nu este însă necondiţionată: Israel şi-a rezervat dreptul de a riposta în cazul oricăror atacuri iminente sau în desfăşurare lansate de Hizballah, dar s-a angajat să evite operaţiuni militare ofensive asupra Libanului, inclusiv asupra ţintelor civile şi militare. Cu toate acestea, confruntările militare nu au încetat complet, ceea ce pune sub semnul întrebării stabilitatea acordului.
Pe fundalul acestei situaţii delicate, în zilele următoare sunt programate la Washington negocieri istorice între preşedintele libanez Joseph Aoun şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Este prima întâlnire de acest nivel de după mai bine de patru decenii. Ambii lideri se deplasează spre discuţii cu mari rezerve: Aoun se confruntă cu o situaţie internă fragilă, iar Netanyahu trebuie să asigure securitatea unei zone-tampon extinse în sudul Libanului, denumită „linie galbenă”, menită să prevină intruziunile Hizballah.
Unul dintre punctele cheie ale negocierilor este dezarmarea Hizballah, o sarcină dificilă având în vedere sprijinul constant din partea Iranului, dar şi limitările armatei israeliene în faţa miliţiilor bine înarmate din regiune.
În faţa acestor provocări, preşedintele Aoun se simte vulnerabil, iar Netanyahu speră că, în condiţiile în care viitorul acordului de încetare a focului rămâne incert, o eventuală reluare a conflictului împotriva Iranului ar putea rezolva anumite obiective strategice mai largi.
