În România, atât în educație, cât și în alte domenii publice, asistăm la o tendință apăsătoare de a distruge ceea ce funcționează, pentru a înlocui cu soluții superficiale și ineficiente. Un exemplu recent vine din Galați, unde renovarea unor spații publice începe prin doborârea copacilor seculari, o metaforă potrivită pentru modul în care se abordează și educația.
Elevii de azi par să fie transformați, în mod aproape deliberat, în tineri care devin antisociali, distructivi, chiar autodistructivi. Discursul public privind examenul pentru admiterea la liceele bune este confuz și plin de acuzații nefondate, în special cele referitoare la corupție și infiltrarea elevilor nevoiți din licee de elită, situații care există deja în sistemul privat. Totuși, accentul rămâne pe conceptul de „elită”, de parcă acesta ar fi singurul scop sau criteriu.
Spre exemplu, modificările recente în programa de limba română au eliminat parțial metode eficiente de predare, subminând astfel progresul realizat în anii anteriori. În loc să extindem calitatea și accesul la licee de nivel înalt, politica actuală pare să se concentreze pe limitarea accesului, împărțind în licee „elită” și „fără speranță”. Această strategie pare inspirată dintr-un model managerial falimentar, unde pentru a salva un sistem, cea mai simplă soluție este să eliminăm ce merge bine.
Cea mai cutremurătoare propunere este cea de a suspenda ajutoarele sociale pentru copii pe durata vacanței școlare. Acest demers ignoră realitatea profundă: meritocrația este în mare parte o iluzie, deoarece diferențele în șanse încep încă din clasa zero. Accesul la un spațiu adecvat pentru învățare și suportul familial sunt factori decisivi, iar fără ele, performanțele școlare devin mai degrabă o excepție decât o regulă.
Generația Zero – o generație fără direcție
În Marea Britanie anilor '80, tinerii afectați de austeritatea severă impusă de guvernul Margaret Thatcher au fost denumiți „Status zero” sau NEET (not in Employment, Education or Training), adică tineri care nu sunt angajați, nu urmează cursuri școlare sau de formare profesională. Această realitate este consecința directă a unor politici care privilegiază business-ul în detrimentul statului social și a investițiilor în tineri.
În România actuală, politicienii și o parte a presei repetă constant discursuri moralizatoare despre tineri, fără să le ofere acestora oportunități reale. Faptul că mulți dintre ei sunt neintegrați social, fără suport educațional sau profesional real, este văzut mai degrabă ca o problemă individuală decât ca un eșec sistemic.
Statisticile britanice arată clar impactul negativ deconectării de la școală încă de la o vârstă fragedă: tulburări de comportament, instabilitate psihică și excluziune socială. România pare să fie campioana dezinteresului față de această problemă, formând astfel o „specie” nouă de cetățeni care aspira mai degrabă la câștiguri rapide decât la educație.
În concluzie, este urgent să reevaluăm politicile educaționale pentru a oferi sprijin real și acces cât mai larg la o educație de calitate, în loc să perpetuăm o „meritocrație” care nu face decât să adâncească inegalitățile deja existente.
