Gara Filaret, situată aproape de centrul Bucureștiului, a fost odată punctul de plecare al primului tren din oraș spre Giurgiu, în urmă cu mai bine de 150 de ani. Astăzi, însă, aici nu mai opresc trenurile, construcția fiind transformată într-o autogară activă, de unde pleacă doar autocare și microbuze spre diferite destinații din România și Europa.
Inițial construită sub forma unui careu cu o hală care adăpostea trei linii de cale ferată, gara reprezenta o construcție impunătoare pentru acea perioadă și a fost inaugurată oficial pe 31 octombrie 1869, odată cu deschiderea liniei de cale ferată București – Giurgiu, prima din Principatele Române.
În ziua inaugurării, au plecat două trenuri succesiv: primul condus de John Trevor Barklay, constructorul liniei, iar al doilea de tânărul Nicolae Tănase, primul mecanic de locomotivă din România. Gestul acestuia de a pune în mișcare locomotiva a simbolizat startul progresului și modernizării în țară, potrivit relatărilor din presa vremii.
De-a lungul timpului, Gara Filaret a fost martoră la diverse episoade din viața bucureștenilor, dar și la unele dificultăți. În anul 1926 a fost aproape distrusă de un incendiu violent, iar în anii ’50 presa semnala lipsa facilităților, inclusiv absența chioșcurilor de ziare și aglomerația la biletare.
O întâmplare remarcabilă a avut loc și în 1941, când un vagon cu ouă comercializate ilegal a fost confiscat, iar persoanele implicate au fost judecate, amintind astfel de vremurile în care chiar și o marfă aparent obișnuită putea deveni motiv de scandal public sau sursă de comedie populară.
În 1960, Gara Filaret a fost desființată ca stație feroviară, iar de atunci clădirea a fost adaptată funcției de autogară. În prezent, autobuzele și microbuzele pleacă de aici spre diverse orașe din țară și destinații europene, între care Turcia și Grecia sunt preferate de călători.
Deși puțini mai știu că acest loc a fost cândva o gară, două plăci de marmură pe fațada clădirii amintesc încă de momentul istoric al inaugurării primei căi ferate din București. În interior, un telefon vechi, acum nefuncțional, pare o relicvă care rezonează cu trecutul prins între două epoci.
