Echipa de avocați STOICA & ASOCIAȚII, alcătuită din Dragoș Bogdan (Managing Partner), Mihai Stănescu și Ingrid-Amelia Apetrei (Managing Associate), a reușit să obțină, în primă instanță, pentru clientul său Terapia S.A. – liderul pieței farmaceutice din România – dreptul de a continua comercializarea suplimentelor alimentare ce conțin substanța „albastru de metilen”.
Curtea de Apel Cluj a dispus suspendarea actelor administrative emise de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), care anulaseră certificatele de notificare ce autorizau vânzarea acestor produse în mod legal pe piața românească. Această decizie blochează temporar o măsură care ar fi împiedicat vânzarea stocurilor evaluate la peste 60 milioane lei, într-un sector al pieței estimat la peste 200 milioane lei.
Decizia INSP fusese luată în baza unei alerte în sistemul european RASFF, apărută în anul 2025, conform căreia albastrul de metilen nu ar fi fost autorizat ca ingredient alimentar în Uniunea Europeană. Această alertă a fost transmisă de autoritățile belgiene și a fost singura de acest fel în mai bine de 20 de ani de funcționare a sistemului, fără nicio legătură directă cu produsele Terapia S.A.
Mai mult, INSP și-a fundamentat decizia pe Legea nr. 56/2021, deși această lege exclude în mod expres din sfera sa de aplicare suplimentele alimentare pe bază de plante medicinale – exact categoria produselor vizate de măsură.
Dragoș Bogdan, Managing Partner la STOICA & ASOCIAȚII, a comentat: „Absurditatea deciziei de anulare, luată după mai bine de un an de la alertă, este evidențiată de mai multe aspecte ce indică o abordare excesiv birocratică, nu o intervenție cu scopul distorsionării pieței. Reglementările europene impun autorizarea numai pentru substanțele noi, neconsumate înainte de 1997, în timp ce albastrul de metilen este cunoscut și utilizat terapeutic încă din secolul XIX. De asemenea, este ironic că, deși s-au anulat certificatele pentru produsele Terapia, în farmacii se pot cumpăra liber numeroase forme de albastru de metilen, iar alte 40 de suplimente cu această substanță produse de companii concurente nu au fost afectate.”
Cu o experiență de peste 30 de ani pe piața avocaturii de business, STOICA & ASOCIAȚII și-a consolidat o reputație solidă atât națională, cât și internațională, bazată pe principii precum Fidelitas, Integritas și Fortitudo. Firma a fost recunoscută în cele mai prestigioase ghiduri juridice, precum Chambers Europe, Legal 500, WTR 1000 și IAM Patent 1000.
Foto: STOICA & ASOCIAȚII