Un incident rutier-feroviar grav s-a produs în județul Giurgiu, unde un tren marfar a intrat în coliziune cu o cisternă plină cu motorină. Conform informațiilor transmise de autorități, atât locomotiva trenului, cât și cisterna au fost afectate serios în urma impactului, iar combustibilul s-a scurs pe terasamentul căii ferate și pe terenurile adiancente.
Reprezentanții Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au anunțat că traficul rutier pe DN 5C, pe tronsonul Giurgiu – Zimnicea, în apropierea municipiului Giurgiu, a fost blocat complet. Circulația autovehiculelor a fost deviată pe DJ 504 pentru a evita zona afectată.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu, accidentul a implicat o cisternă transportând motorină care a fost acroșată de un tren format din locomotivă și trei vagoane, toate încărcate cu același tip de combustibil. În urma coliziunii, locomotiva și cisterna au suportat avarii majore, însă vagoanele trenului au rămas neafectate.
La fața locului au intervenit prompt echipaje de pompieri, poliție, reprezentanți ai Gărzii de Mediu și ai Sucursalei Regionale de Căi Ferate București. Șoferul cisternei și mecanicul locomotivei au fost evaluați de echipajele medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) la locul evenimentului.
În continuare, se desfășoară operațiuni de transvazare a motorinei din cisternă, cu scopul de a preveni riscul producerii unui incendiu sau a unor situații periculoase suplimentare. Autoritățile monitorizează situația și vor oferi actualizări pe măsură ce intervențiile progresează.
Știre în curs de actualizare.