Concursul Internațional George Enescu 2026 aduce șase concerte simfonice cu orchestre românești prestigioase, dirijori de renume și tineri artiști promițători.
UNTOLD ONE 2026 aduce la Cluj-Napoca o scenă monumentală, cu 127 m lățime, 1.250 m² de ecrane LED și peste 1.000 de lumini inteligente, pentru artiști de top.
de Cristina Ivan și Diana Cociaș, SCA Ivan și Asociații Fiecare român cunoaște povestea: se anunță o autostradă, un spital regional, o cale ferată modernizată. Se taie panglica de început de șantier, se promite un termen. Apoi termenul trece. Apoi mai trece unul. Iar explicația oferită publicului es...
Varianta actuală a legii salarizării reprezintă un dezastru pentru sistemul de sănătate din România și riscă să declanșeze un exod masiv al personalului medical, avertizează fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete. Potrivit acestuia, noile prevederi ar putea duce la tăieri salariale semnifi...
Arabia Saudită a restaurat un milion de hectare de teren degradat și a plantat peste 159 de milioane de copaci, atingând unul dintre cele mai importante obiective ale programului Saudi Green Initiative, lansat în 2021, scrie Times Of India. Programul urmărește restaurarea a 40 de milioane de hectare...
Facultatea de Drept din cadrul Universității Transilvania din Brașov a înregistrat cea mai mare concurență la admiterea din sesiunea iulie 2026. Este singura facultate din universitate unde ultima medie de admitere a rămas peste nota 9 inclusiv pentru locurile cu taxă, potrivit Educație Privată. Fac...
Sudul Europei continuă să se confrunte cu valuri severe de incendii de vegetație care au devastat peste o sută de mii de hectare de teren, au forțat evacuarea sutelor de mii de cetățeni și au mobilizat mii de pompieri și cadre militare. Deși în anumite regiuni din Spania și Franța avansul flăcărilor...
Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, prognoza meteo pe regiuni în perioada 27 iulie-9 august 2026. Potrivit estimărilor, vremea va intra într-un proces de încălzire. În prima parte a lunii august, temperaturile medii vor fi apropiate de valorile normale în regiunile sud-estice, în t...
Blocajul informatic de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) se adâncește și amenință să paralizeze piața imobiliară. Trecerea aplicațiilor instituției în Cloudul Guvernamental este încă nefinalizată, iar Colegiul Geodezilor din România trage un semnal de alarmă: peste 1...
Dosarul în care Dan Diaconescu cere daune de 1 milion de lei de la Poliția, parchetul și instanțele din Constanța după ce stenogramele din dosarul lui de sex cu minore au apărut în presă se judecă pe rolul Tribunalului Tulcea, cu termen pe 8 octombrie 2026, în vreme ce procesul penal a rămas blocat....
O ursoaică de 100 de kilograme a intrat luni dimineață în Sibiu, s-a dus în curtea unui localnic, apoi a ajuns în curtea unui liceu, iar locuitorii au fost avertizați printr-un mesaj Ro-Alert la ora 5.00, potrivit Turnul Sfatului. „A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Sibiu, strada...
Descoperire macabră, duminică la prânz, într-o zonă industrială din Maasmechelen, Belgia, unde un bărbat a fost găsit mort în cabina unui camion înmatriculat în România, relatează Nieuwsblad. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cauza decesului. Bărbat găsit mort într-un camion românes...