Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a confirmat miercuri că directorul CIA, John Ratcliffe, a fost prezent în Moscova marți, însă a subliniat că nu a avut o întrevedere cu președintele Vladimir Putin, relatează agențiile AFP și Reuters.
Potrivit lui Peskov, scopul vizitei lui Ratcliffe a fost pentru realizarea unor contacte la nivelul serviciilor secrete dintre cele două țări. „Au existat contacte între serviciile de informații, însă nu s-a înregistrat nicio întâlnire între Ratcliffe și Putin”, a precizat acesta.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a calificat discuțiile drept „pozitive”, dar a adăugat că este prematur să se anticipeze impactul lor asupra relațiilor ruso-americane, aflate în prezent într-o perioadă de criză accentuată.
Vizita directorului CIA survine pe fondul agravării conflictului din Ucraina și a presiunilor economice impuse de Statele Unite regimului iranian, un aliat important al Moscovei.
Administrația SUA nu a oferit până în acest moment un comentariu oficial legat de deplasarea lui Ratcliffe, prima cunoscută după preluarea funcției în 2025.
Ultima vizită publică a unui director CIA în Rusia a avut loc în noiembrie 2021, când William Burns a călătorit în contextul acumulării de trupe ruse la granița cu Ucraina. Atunci, Burns s-a întâlnit cu Vladimir Putin pentru a-i transmite un avertisment privind potențiala agresiune militară la scară largă.