Tot mai mulți tineri români aleg să studieze în străinătate, atrași de oportunitățile oferite de universitățile din alte țări. Însă, viața de student peste hotare implică și numeroase dificultăți, de la adaptarea la un mediu necunoscut, la găsirea unei locuințe și gestionarea unor cheltuieli semnificative. Trei studenți români, cu experiențe în Olanda și Austria, au împărtășit detalii despre cum arată această perioadă din viața lor.
Chirii exorbitante și învățare independentă
Maria Dănilă, o tânără de 22 de ani din București, aflată în ultimul an la Amsterdam University of Applied Sciences, a ales să studieze în Olanda pentru a dobândi independență. Pentru Maria, viața în străinătate a însemnat să învețe să se descurce singură, să comunice în trei limbi străine și să interacționeze cu peste 50 de naționalități diferite.
Șocul a fost însă legat de dificultățile sociale, mai ales în primul an, când a întâlnit un mediu dominat de studenți locali care deja aveau rețele formate. „Mi-a luat aproape un an să-mi găsesc oamenii mei”, explică Maria. Academic, stilul de predare în Olanda este diferit față de cel românesc, bazat pe studiu individual și pe rolul profesorului ca ghid, nu ca profesor clasic. Aproape toate materiile implică proiecte de echipă și prezentări regulate, menite să crească abilitățile de vorbire în public.
Un aspect important este și sistemul academic riguros: patru sesiuni pe an, cu 5-6 materii fiecare, iar depășirea a două restanțe duce la picarea anului. În plus, susținerea profesorilor pentru studenți nu este doar academică, ci și personală.
Provocările economice și sociale ale vieții în Amsterdam
În privința costurilor, Maria a subliniat că cele mai mari cheltuieli sunt legate de cazare. Apartamentele în Amsterdam pot începe de la 1.200 de euro pe lună, iar oferta este limitată. Spre surprinderea ei, prețurile alimentelor din supermarketuri au fost uneori mai mici decât în România.
Transportul public din Amsterdam a fost un alt punct forte al experienței ei: punctualitatea și calitatea serviciului sunt excepționale, deși abonamentul lunar are un cost semnificativ, în jur de 200-300 de euro.
Printre cele mai mari dificultăți, Maria a menționat pe lângă sentimentul de singurătate și lipsa unui cerc social suficient de apropiat, și bariera lingvistică, ce poate crea situații incomode, mai ales în momente critice, cum ar fi nevoia de asistență medicală târziu în noapte.
Experiența acestor studenți arată că, deși studiile în străinătate aduc multe beneficii, ele vin la pachet cu provocări ce necesită răbdare, adaptabilitate și tenacitate.