Într-o conferință de presă desfășurată vineri la Arlington, Virginia, secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a lansat un apel dur către Europa, cerându-i să se implice mai activ în conflictul din Iran și în blocada din Strâmtoarea Ormuz. În cadrul declarațiilor sale, potrivit publicației Le Figaro, oficialul american a reproșat europeanilor și asiaticilor că beneficiază „gratuit” de protecția militară oferită de Statele Unite de zeci de ani.
„Strâmtoarea Ormuz nu este o țară, iar energia care traversează această zonă nu ne aparține nouă. Noi dispunem de resurse suficiente, însă Europa și Asia au profitat de protecția noastră pe termen lung, iar acea perioadă s-a încheiat”, a afirmat Hegseth, exprimându-și dezamăgirea față de lipsa de implicare a partenerilor europeni și asiatici în operațiunile americane împotriva Iranului.
Secretarul Pentagonului a reiterat faptul că acest conflict nu ar trebui să rămână doar o problemă a Statelor Unite, subliniind că „este mai mult o luptă a europenilor decât a noastră.” El a criticat în mod special aliații europeni, pe care i-a acuzat că se comportă ca „aliați cu sens unic” și i-a îndemnat să pună capăt discursurilor și conferințelor pentru a acționa concret pe teren: „Ar fi mai bine să lase vorbele și să treacă la fapte, să se implice efectiv.”
Mai mult, Hegseth a subliniat că, în lipsa unui angajament real din partea Europei, Statele Unite vor căuta „aliați capabili și loiali”. În paralel, el a transmis un mesaj clar către Iran, afirmând că țara are o „ocazie istorică să ajungă la un acord avantajos”. „Noi avem hotărârea, capacitățile și blocada continuă; mingea este în terenul lor, iar noi controlăm situația”, a conchis secretarul american al apărării.
În același timp, președintele Donald Trump pare preocupat să rupă relațiile transatlantice consolidate de administrațiile americane anterioare, care au asigurat pacea în Europa și securitatea în Statele Unite. În schimb, Trump și-a manifestat deschis simpatia față de lideri autoritari precum Vladimir Putin și Kim Jong-un.
Nemulțumirile administrației Trump cresc în contextul în care NATO, respectiv aliații europeni, nu s-au alăturat intervenției militare americane în Iran. Din partea lor, europenii și-au exprimat dezaprobarea față de decizia Washingtonului de a ataca, considerând-o contradictorie recomandărilor și dăunătoare pentru securitatea energetică a regiunii și a continentelor.
De asemenea, aliații europeni au reamintit că NATO este o alianță defensivă, menită protejării teritoriului euroatlantic, și nu poate susține o operațiune ofensivă în Orientul Mijlociu. Criticile din partea Washingtonului nu s-au lăsat așteptate, Trump calificând NATO drept „un tigru de hârtie” și sugerând că nu va garanta apărarea în fața Rusiei, în ciuda faptului că Statele Unite au invocat singure Articolul V al Alianței după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 și au primit sprijinul aliaților.