La Spitalul Clinic de Urgență București, cunoscut și ca Spitalul Floreasca, greva de avertisment de două ore a reprezentat mai mult decât o serie de revendicări salariale și pancarte. În spatele uniformelor albe se află oameni care, pe lângă responsabilitatea îngrijirii pacienților, fac față propriilor provocări personale, de la îngrijirea membrilor familiei cu probleme grave de sănătate, la creșterea copiilor singuri sau plata ratelor bancare. Luni, peste 15.000 de angajați din sănătate și asistență socială, din mai mult de 480 de unități sanitare din întreaga țară, au luat parte la această grevă, organizată de Federația Sanitas. Libertatea a discutat cu câțiva dintre protestatarii din Spitalul Floreasca, cel mai important spital de urgență din România.
La ora 9:00, curtea Spitalului Floreasca s-a umplut de personal medical: asistenți, infirmiere, brancardieri și alte categorii de angajați, care au întrerupt pentru două ore activitatea intensă a spitalului pentru a cere Guvernului să renunțe la reducerile salariale și să negocieze o nouă lege a salarizării. În spatele fiecărui protestatar se ascunde o poveste personală complexă.
Tanța Arnăutu, asistentă medicală de anestezie la ATI, relatează cu sinceritate: „Am un soț cu handicap grav, dar asta nu mă împiedică să vin să muncesc”. Tanța a fost prezentă la Spitalul Floreasca și în timpul tragediei din Colectiv, iar după o perioadă într-un alt spital, s-a întors pentru pasiunea sa pentru medicina de urgență. „Pacienții cu cele mai dificile cazuri ajung aici. Noaptea, în blocul operator, rezolvăm urgențe continuu”, adaugă ea.
În viața personală, însă, Tanța se confruntă cu o situație delicată, având grijă de soțul său cu handicap sever. „Această situație nu mi-a diminuat empatia pentru pacienți, deoarece înțeleg prin ce trec oamenii. Reducerea sporurilor și a indemnizațiilor înseamnă pierderi de câteva sute de lei lunar, bani vitali pentru familia mea.”
Asistenta recunoaște cu regret că, deși iubește domeniul medical, pentru prima dată s-a gândit să renunțe la meserie, mai ales că salariile actuale sunt mai mici decât ale unor vânzătoare din magazinele de cartier.
Mihai Vochița, brancardier cu aproape 30 de ani de experiență la Spitalul Floreasca, își împărtășește frustrarea legată de salariu: „După atâția ani, primesc doar 4.200 de lei, bani care nu-mi ajung să acopere nevoile de bază”. El a crescut singur doi copii, iar aceștia încă au nevoie de sprijinul său, în ciuda eforturilor financiare limitate.
„Salariul care primești când ieși din spital nu e suficient să acopere cheltuielile de acasă,” spune acesta, adăugând că face până la șapte gărzi pe lună, multe dintre ele neplătite suplimentar, și nu are resurse să-și ia un al doilea loc de muncă după turele obositoare.
„Un medic nu poate lucra eficient fără sprijinul echipei sale, fără infirmiere, brancardieri și asistenți”, subliniază Mihai, evidențiind importanța fiecărei categorii profesionale în sistemul sanitar.
