Orașul Sinaia se pregătește să își reconfirme statutul de capitală a motorsportului românesc, găzduind una dintre cele mai importante etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Evenimentul, așteptat cu mare interes, reunește la start 89 de piloți de top, care vor demonstra performanță și curaj pe traseul exclusiv urban al Drumul Regal.
Trofeul Sinaia transformă anual orașul de la poalele Bucegilor într-o adevărată arenă a vitezei, unde mii de spectatori vin să admire mașini de competiție rare și spectaculoase, atât din România, cât și din străinătate. Printre modelele care vor atrage atenția se numără Ferrari 488 Challenge, un Tesla de 1.000 de cai putere și Porsche 911 Turbo, alături de alte automobile care îmbogățesc motorsportul autohton.
Peste 15.000 de spectatori sunt așteptați pe parcursul celor două zile de concurs, care vor fi marcate de intensitatea competițională și de pasiunea pentru automobilism. Trofeul Sinaia este una dintre cele mai vechi curse de coastă din România, cu rădăcini ce datează din perioada interbelică, când legende precum Marin Dumitrescu și Petre Cristea au făcut istorie pe acest traseu emblematic.
În acest an, unul dintre cei mai importanți concurenți este Jerome France, pilot francez stabilit în România de peste 20 de ani. După două victorii consecutive, acesta are șansa să devină primul pilot cu trei succese la rând în istoria competiției, evoluând pe un prototip Nova Proto. Rivalitatea rămâne însă acerbă, cu piloți ca Emil Ghinea, Elias Răduță, Dragoș Savloschi și Octavian Ciovică care aspiră la prima poziție în clasamentul general.
Categoria I, dedicată exclusiv mașinilor de turism, este cea mai numeroasă și se anunță la fel de disputată. Campionul en-titre, Radu Benea, cunoscut pentru recordurile sale și victoriile repetate pe traseul din Valea Prahovei, va concura cu un Ferrari 488 Challenge, dorind să obțină o nouă victorie ce l-ar apropia de al doilea titlu din carieră.
„Trofeul Sinaia este una dintre cele mai spectaculoase și iubite etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Cei 89 de piloți înscriși și mașinile de excepție vor crea un spectacol de neuitat, oferind publicului un weekend plin de emoție pe Drumul Regal”, a declarat Norris Măgeanu, președintele Federației Române de Automobilism Sportiv.
Evenimentul debutează vineri seară cu prezentarea piloților la Casino, urmată de proiecția documentarului „Cursa vieții mele”, dedicat legendarului Marin Dumitrescu. Competiția se desfășoară în memoria acestui campion, iar fiul său, Radu Dumitrescu, va deschide evenimentul pilotând un Porsche 911 din 1968, anul în care tatăl său a devenit campion național absolut la viteza în coastă.
Sâmbătă vor avea loc cele cinci manșe de antrenament, iar duminică, începând cu ora 14:00, sunt programate cele două manșe oficiale de concurs, care vor decide învingătorii Trofeului Sinaia 2026.