Sfântul Ilie este comemorat anual în data de 20 iulie în Calendarul Ortodox, fiind cunoscut ca un proroc important care, prin rugăciunile sale, a adus ploaie și a salvat poporul israelit după o perioadă îndelungată de secetă de trei ani şi jumătate. În folclorul românesc, Sfântul Ilie este asociat cu elementele naturii, precum soarele și focul, fiind venerat printr-un bogat set de obiceiuri și superstiții.
Originea sa se întinde cu peste opt secole înainte de nașterea lui Hristos, în Regatul Israel, în timpul domniei regelui Ahab. Potrivit tradiției, nașterea lui Ilie a fost marcată de o viziune simbolică, care a fost interpretată de preoții ierusalimieni ca o confirmare a alegerii sale divine pentru a fi profet. În ciuda statutului său sfânt, Ilie ar fi comis păcate, dintre care cel mai grav este uciderea propriilor părinți, influențat de diavol. Însă, în cele din urmă, a fost iertat și ridicat la cer într-o trăsură cu roți de foc trasă de cai înaripați.
Conform teologilor creștini, Sfântul Ilie a fost transformat dintr-un om într-o ființă îngeriască. Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Maxim Mărturisitorul descriu această schimbare ca o trecere la o viață spirituală superioară, dincolo de trupul muritor.
În credința populară, Sfântul Ilie are puterea de a controla vremea, aducând ploaia după rugăciuni, dar și de a pedepsi spiritele malefice prin fulgere şi trăsnete. Se spune că în zilele de sărbătoare Sfântul cutreieră norii și folosește biciul său de foc pentru a alunga şi pedepsi demonii ascunși în natură, la adăpost sub acoperișuri, în biserici sau chiar în animale.
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie
În noaptea dinaintea sărbătorii, fetele rurale practicau un ritual inedit: se duceau pe ogoarele cultivate cu cânepă, se dezbrăcau și se tăvăleau goale printre plante, pentru a-și afla soarta în vis. Dacă în vis vedeau cânepa verde, era considerat semn că se vor mărita cu flăcăi tineri și apți, iar cânepa uscată prezicea căsătorii cu bărbați în vârstă.
În dimineața zilei de 20 iulie, se culeg plante medicinale, cu precădere busuiocul, care este apoi uscat și păstrat pentru vindecări. Busuiocul sfințit la biserică era folosit ulterior pentru tratarea afecțiunilor copilărești, în special a leziunilor din jurul gurii. De asemenea, în această zi, se adunau plante folosite în farmece și vrăji, accentuându-se astfel credința în puterea vindecătoare și protectoare a naturii.
Se duc la biserică produse ale toamnei timpurii, precum fructele, care sunt date apoi de pomană pentru sufletele morților, fiind considerat nepotrivit să se consume până atunci. Mărul, simbol al sărbătorii, nu se mănâncă înainte de Sfântul Ilie, iar în popor circulă superstiția că scuturarea merelor înainte de această dată ar provoca furtuni, tunete și fulgere, antrenând furtuni puternice și grindină.
