Jorge Araya, care a condus până acum Aria Europa de Sud-Est și BAT România, și-a asumat începând din aprilie 2026 noul rol de Director al Ariei Europa Centrală și General Manager al BAT Germania. În paralel, rolul său anterior va fi preluat de André Basile, care devine Director al Ariei Europa de Sud-Est și GM BAT România.
De la stabilirea sa la București în aprilie 2023, Jorge Araya a gestionat activitatea BAT în România și în alte 12 țări din regiunea Europa de Sud-Est. În această perioadă, compania a menținut poziția de al doilea cel mai important contribuabil la bugetul de stat român și a fost prima din industrie care a pus la dispoziția consumatorilor adulți o gamă completă de produse cu nicotină cu risc redus, în linie cu angajamentul companiei pentru o lume fără fum - A Smokeless World.
România își păstrează astfel rolul strategic, servind ca centru de coordonare pentru activitatea BAT în regiune. Printre țările gestionate din capitala României se numără Italia, Turcia, Bulgaria, Ucraina, Serbia, Albania, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Slovenia, Croația și Kosovo.
Cariera lui Jorge Araya în BAT a început în 1995 în Chile, iar de atunci a ocupat numeroase poziții de conducere în regiunea Americilor și în Canada. Ultima sa poziție înainte de relocarea în Europa a fost de Executive Vice President și Chief Commercial Officer la Reynolds în Statele Unite, unde a coordonat toate aspectele legate de marketing. Mutarea în România a reprezentat o nouă etapă importantă a carierei sale în Europa de Est, iar acum extinde influența la nivelul Europei Centrale din sediul din Hamburg.
„România a fost și rămâne un pilon fundamental în transformarea BAT, iar echipa locală a demonstrat o capacitate remarcabilă și rezultate peste așteptări. Este o perioadă deosebită pe care am petrecut-o aici, iar experiența m-a convins de potențialul fascinant al acestei piețe”, a declarat Jorge Araya.
În ceea ce îl privește pe André Basile, acesta s-a alăturat BAT în 1998, în Brazilia, și a acumulat experiență extinsă în domeniul financiar în numeroase țări, inclusiv Brazilia, Mexic, Italia și Marea Britanie. A condus programe majore de transformare strategică la nivel global și, între 2023 și 2026, a fost Director General în Chile și Argentina, unde a implementat inițiative importante pentru dezvoltarea afacerii și combaterea comerțului ilicit.
Începând cu aprilie 2026, André Basile va coordona din București activitățile BAT în România și în cele 12 țări ale Ariei Europa de Sud-Est, continuând dezvoltarea și consolidarea poziției companiei în regiune.