În provincia Ourense, Spania, satul Castrelo de Miño, cu o populație de aproape 1.300 de locuitori, încearcă să combată depopularea și să sprijine economia locală printr-un amplu program de facilități pentru noii veniți. Autoritățile locale pun la dispoziție subvenții, dar și locuințe și terenuri la prețuri accesibile, vizând în special tinerii antreprenori care sunt dispuși să înceapă o viață în mediul rural.
Conform publicației 20 Minutos, prețurile locuințelor din Castrelo sunt mult mai mici în comparație cu alte zone din Spania. Chiriile lunare variază între 400 și 600 de euro, iar casele cu suprafețe între 100 și 200 m² sunt disponibile între 60.000 și 150.000 de euro. Exista opțiuni și pentru cei interesați de locuințe mai spațioase, cu suprafețe de peste 300 m², la prețuri de aproximativ 260.000 de euro.
Castrelo de Miño dispune de toate facilitățile necesare și este bine conectat la orașul Ourense, aflat la doar 25 km distanță, spune primarul Avelino Pazos. Localitatea are o clinică medicală, două farmacii care livrează la domiciliu, un centru educațional cu cantină, benzinărie, bancă, multiple baruri, restaurante și magazine alimentare.
Zona este recunoscută și pentru opțiunile sale recreative, cu un parc nautic care găzduiește competiții naționale de caiac-canoe și navigație, o plajă fluvială, piscine, dar și săli de tehnologie pentru educație, școli de muzică tradițională și diverse activități culturale și sportive dedicate tuturor vârstelor.
Primăria susține puternic inițiativele economice locale oferind scutiri fiscale de până la 90% pentru afacerile noi, alături de posibilități de cumpărare sau închiriere a spațiilor comerciale și terenurilor. De asemenea, cei care doresc să se relocheze beneficiază de servicii de orientare profesională.
Sectorul HoReCa reprezintă o oportunitate majoră pentru dezvoltarea afacerilor, fiind disponibile atât restaurante, cât și cafenele care au fost închise recent. Investitorii pot de asemenea să se orienteze spre turism activ, prin trasee pentru biciclete și drumeții, dar și spre servicii dedicate copiilor sau persoanelor vârstnice.
În paralel, un alt sat din Spania, situat la doar două ore de Madrid și cu o populație de 40 de persoane, oferă locuințe gratuite sub condiții speciale, continuând astfel tendința autorităților locale de a revitaliza comunitățile rurale prin stimulente inovatoare.