Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a atras atenția asupra unui dezechilibru salarial din sistemul de învățământ. În anumite situații, directorii de școli au salarii mai mici decât unii profesori, fapt care cauzează nemulțumiri în rândul cadrelor didactice.
Potrivit ministrului, această problemă a apărut ca urmare a modului diferit în care au fost aplicate majorările salariale în cazul personalului de conducere, față de cadrele didactice. Salariile profesorilor au crescut prin modificări în legislația specifică, în timp ce remunerațiile directorilor nu au fost ajustate corespunzător, deoarece legea ce le reglementează salarizarea este diferită.
Mihai Dimian a explicat: „Întrucât salariile profesorilor au crescut prin includerea unor ore, schimbări la deduceri și plata orelor suplimentare, iar pentru directori aceste elemente au fost integrate în salariul de bază fără creșteri suplimentare, s-a ajuns la situația ca unele salarii de directori să fie mai mici decât ale unor colegi profesori. Aceasta generează, desigur, anumite nemulțumiri, însă reamintesc că responsabilitatea conducerii unei comunități școlare este o adevărată onoare și misiune.”
Aceste declarații au fost făcute în cadrul emisiunii „Viitor pentru România”, moderată de Nicoleta Călugăreanu și difuzată pe Prima News, potrivit sursei Educație Privată.
Ministrul a subliniat că autoritățile lucrează la modificări legislative care să corecteze această situație. El a adăugat că se iau în considerare atât ajustările în legea salarizării unice, cât și discuții legate de deducerile de normă și alte elemente care influențează salariile. „Trebuie să decidem dacă ne asumăm această responsabilitate pentru binele comunității în care trăim”, a mai spus Mihai Dimian.
În prezent, directorii de școli au atribuții de management importante, iar diferențele salariale pot afecta atractivitatea acestor posturi. Cu toate acestea, unii profesori nu se lasă descurajați, dovadă fiind candidatul care s-a înscris la concurs pentru funcția de director în nu mai puțin de 97 de unități de învățământ.