În Marea Britanie, mii de familii beneficiază de reduceri semnificative la factura de energie dacă locuiesc în raioane aflate la cel mult 500 de metri de noile linii de înaltă tensiune sau de rețele modernizate. Guvernul britanic a anunțat un program de stimulente financiare menite să atenueze impactul extinderii rețelei naționale de energie.
Potrivit publicației The Guardian, reducerea anuală acordată este de 250 de lire sterline, echivalentul a aproximativ 290-300 de euro, și se va aplica automat, fără formalități suplimentare, timp de zece ani. Aceasta se acordă în tranșe semestriale, însumând o economie totală de peste 2.900 de euro pentru fiecare gospodărie eligibilă.
Inițiativa face parte din cel mai amplu program de modernizare a infrastructurii energetice britanice derulat după anii 1960. Proiectul acoperă peste 40 de locații din Anglia, Scoția și Țara Galilor și are ca scop reducerea opoziției locale față de dezvoltarea infrastructurii energetice majore.
Studii tehnice au evidențiat că instalarea stâlpilor clasici de înaltă tensiune rămâne cea mai eficientă din punct de vedere financiar, fiind preferată variantelor mai costisitoare, precum îngroparea cablurilor.
Secretarul de stat pentru energie, Michael Shanks, a subliniat importanța acestor investiții de circa 90 de miliarde de euro pe următorii cinci ani pentru tranziția către surse regenerabile și pentru securitatea energetică a țării. Acesta a menționat că este corect ca locuitorii afectați direct să primească beneficii financiare.
Investițiile vor facilita transportul energiei verzi produse de parcurile eoliene offshore sau din zone izolate către centrele urbane, reducând în același timp blocajele rețelei care, în prezent, obligă Marea Britanie să compenseze oprirea producției de energie regenerabilă și să importe energie scumpă.
În contrast, pe plan intern, românii ale căror terenuri sunt traversate de rețele electrice sau găzduiesc stâlpi de înaltă tensiune nu beneficiază de reduceri automate la factura de energie. Cadrul legislativ românesc, reglementat prin Legea energiei nr. 123/2012, garantează doar drepturi de acces și servitute pentru operatorii de rețea, iar eventualele compensații nu se reflectă în scăderi ale tarifelor pentru consumatori.
Astfel, în timp ce în Marea Britanie proprietarii primesc sprijin direct și automatizat pentru inconvenientele cauzate de infrastructura energetică, în România acest aspect rămâne nereglementat din perspectiva reducerilor la facturi.