În contextul dezvoltării sistemului de reciclare în România, constatăm o situație paradoxală: deși tot mai mulți români returnează ambalajele de băuturi, cunoașterea reală despre valoarea și impactul acestui gest este redusă.
Date recente indică faptul că 9 din 10 români participă activ în Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), iar rata reciclării dozelor de aluminiu a crescut semnificativ, de la 35% în 2022 la 87% în primul trimestru al anului curent. România depășește astfel media europeană și se situează în topul mondial în implementarea rapidă a acestui sistem.
Cu toate acestea, doar 12% dintre respondenți știu că doza de aluminiu este cel mai reciclabil ambalaj la nivel global, material care poate fi refolosit indefinit fără să-și piardă calitatea. O doză returnată astăzi poate reveni pe raft în doar 60 de zile, subliniind potențialul extraordinar al reciclării aluminiului.
Motivația din spatele reciclării: reflex versus convingere
Studiul „Global Recycling Habits and Attitudes 2025” realizat de Every Can Counts, pe un eșantion de peste 1.000 de români, arată că principalele motive pentru care oamenii returnează ambalajele sunt garanția financiară de 50 de bani (46%) și comoditatea procesului (41%). Motivele legate de protecția mediului sau economia circulară sunt mai degrabă secundare.
Astfel, reciclarea în România este mai mult un obicei stimulat de facilități și recompense discrete, decât o convingere profundă. Aceasta ridică semne de întrebare privind durabilitatea comportamentului, în condițiile în care orice modificare a stimulentelor financiare sau a infrastructurii ar putea conduce la scăderea drastică a ratelor de reciclare.
Educația – cheia pentru o schimbare durabilă
Deși infrastructura și obiceiul există, cunoașterea impactului ecologic și social al reciclării rămâne o zonă neexploatată. Un alt rezultat important al studiului arată că 85% dintre români ar fi mai motivați să recicleze dacă ar înțelege mai bine beneficiile reale pentru mediu.
În prezent, educația privind reciclarea este axată preponderent pe aspectele practice: unde și cum se colectează ambalajele. Foarte rar se comunicate în mod clar efectele pe termen lung și traseul materialelor reciclate, fapt care limitează internalizarea valorii acestui comportament.
Inițiativele educaționale creative și interactive pot ajuta la schimbarea acestei perspective. Proiectul „I CAN” realizat de Every Can Counts împreună cu artistul Sergiu Chihaia, care a creat instalații din mii de doze de aluminiu expuse în spații publice, reprezentă un exemplu de promovare a valorii reciclarii prin artă și experiențe directe.
Concluzie
România se află într-un moment crucial în ceea ce privește sustenabilitatea: deși are un sistem funcțional și un comportament colectiv de reciclare la nivel înalt, lipsa unei înțelegeri profunde și a unei educații consistente poate compromite aceste progrese. Pe viitor, eforturile trebuie să se concentreze pe explicarea valorii reale a reciclării, astfel încât să se treacă de la un obicei stimulat la o convingere autentică, care să asigure continuitatea și impactul pe termen lung.
Se impune o colaborare strânsă între autorități, companii, ONG-uri, jurnaliști și educatori pentru a transforma eforturile logistice în schimbări culturale și de mentalitate în rândul populației.
