Imagini surprinse pe o stradă din Constanța, în care o mamă își agresase fetița, au declanșat o serie de reacții aprinse în mediul online. Multe comentarii au justificat gestul prin expresii ca „și noi am primit bătaie” sau „o palmă nu strică”, relevând astfel o mentalitate larg răspândită în România cu privire la metodele de disciplinare a copiilor.
Incidentul, filmat pe 5 iulie, a fost imediat mediatizat, iar declarațiile femeii care și-a pierdut răbdarea sub privirile trecătorilor au stârnit compasiune, dar și critici. Mama, în vârstă de 43 de ani, care își crește singură copiii, a explicat că este copleșită de situație și că fetița a provocat un conflict prin refuzul de a se conforma regulilor impuse.
Reacția autorităților nu a întârziat: Protecția Copilului și poliția au intervenit, iar femeia și-a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul față de comportamentul avut. Copila a fost examinat medical și nu au fost găsite urme de violență, iar în prezent copiii au fost încredințați spre îngrijire bunicii paterne. Mama a fost obligată să participe la ședințe de consiliere psihologică.
Potrivit datelor oficiale, 2025 a fost un an marcat de un număr alarmant de peste 20.000 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare a copiilor, majoritatea comise în interiorul familiei. Aceste statistici subliniază o problemă socială profundă și complexă, pe care specialistul în psihoterapie Ruxandra Sersa o analizează din perspectiva impactului asupra copilului și a societății românești.
Psihologul Ruxandra Sersa despre efectele violenței și percepția societății
Într-un interviu acordat publicației Libertatea, Ruxandra Sersa explică faptul că umilirea unui copil în spațiul public adâncește suferința prin rușinea colectivă pe care o implică. Ea atrage atenția că, deși nu este automat o traumă, expunerea la agresiune în văzul altora poate schimba modul în care copilul se percepe pe sine, amplificând efectele negative ale conflictului.
Psihoterapeutul subliniază că odată ce certurile și tensiunile familiale sunt aduse în fața publicului, secretul și intimitatea familiei sunt pierdute, ceea ce poate produce răni adânci ce depășesc efectele unei represalii aplicate în intimitatea casei.
În contextul unei culturi în care bătăile erau acceptate și chiar privite ca normale în trecut, dialogul cu specialiștii relevă dificultatea societății românești de a recunoaște impactul negativ al acestor metode educaționale și de a adopta practici mai blânde și empatice în relația dintre părinți și copii.
