Piața mașinilor electrice second-hand din România începe să se dezvolte, însă ritmul rămâne moderat. Deși prețurile devin mai accesibile, mulți potențiali cumpărători ezită să achiziționeze astfel de vehicule, din cauza incertitudinii legate de starea reală a acestora, o problemă mai dificil de evaluat comparativ cu autovehiculele clasice.
Bateria – cea mai importantă și sensibilă componentă
În cazul unei mașini pe benzină sau motorină, verificarea se focusează pe kilometraj, istoric de service și performanța motorului. Pentru o mașină electrică însă, aceasta depinde în mare măsură de bateria vehiculului, componenta cea mai costisitoare și determinantă pentru valoarea reală a autoturismului.
Starea bateriei nu este la fel de ușor de verificat ca şi kilometrajul. State of Health (SoH) reprezintă procentul din capacitatea originală a bateriei care a rămas disponibil, iar o baterie degradată înseamnă nu doar o autonomie redusă, ci și riscuri mari legate de costuri de înlocuire. Mulți cumpărători nu dispun însă de metode clare și sigure pentru a evalua acest aspect.
Autonomia reală – o provocare pentru cumpărători
Diferența dintre autonomia declarată de producător și cea experimentată în condiții reale reprezintă un alt motiv de reticență. Aceasta este afectată în special de condiții meteo, cum ar fi temperaturile scăzute din sezonul rece, când autonomia poate scădea semnificativ, cu până la 20-30% sau chiar mai mult.
Un element important care influențează performanța la temperaturi scăzute este prezența sau absența unei pompe de căldură. Modelele fără acest sistem pot avea pierderi mai mari de autonomie.
Istoricul încărcării – un mister pentru cumpărătorii de electrice second-hand
Dacă la mașinile convenționale istoricul de service poate oferi indicii clare despre starea vehiculului, în cazul electricelelor importante sunt și detaliile privind modul de încărcare a bateriei. Încărcările frecvente la stații rapide (DC) pot accelera degradarea bateriei, însă aceste informații sunt rareori disponibile pentru cumpărătorii de mașini la mâna a doua.
Acest context face ca achiziția să fie bazată mai mult pe estimări sau pe corelarea kilometrajului cu starea evidentă a bateriei.
O piață încă în formare
Piața maşinilor electrice second-hand este în continuare mică în România. Datele arată că acestea reprezintă doar aproximativ 1,32% din totalul rapoartelor generate în 2026, o creștere modestă față de anii anteriori, dar încă o proporție redusă. Oferta limitată înseamnă puține opțiuni și mai puține repere clare pentru cumpărători.
Posibilități de schimbare în viitor
Pe de altă parte, mașinile electrice ar putea deveni mai sigure în ceea ce privește fraudele clasice. Manipularea kilometrajului este mult mai rară la aceste vehicule, iar ratele au scăzut considerabil în ultimii ani, ceea ce le face o opțiune atractivă pe termen lung.
Concluzie: nevoia de mai multă transparență
Românii nu evită mașinile electrice second-hand din lipsă de interes, ci din cauza insuficienței informațiilor clare și accesibile. În timp ce la mașinile clasice criteriile de evaluare sunt bine cunoscute, la modelele electrice regulile sunt încă în curs de stabilire, iar starea bateriei rămâne componenta cheie a oricărei decizii de cumpărare.