Recent, Bucureștiul a găzduit Summit-ul B9 și statele nordice, un eveniment înconjurat inițial de controverse alimentate de influenceri progresiști care au acuzat președintele Nicușor Dan de o atitudine anti-europeană și o posibilă tendință autoritară. În această atmosferă tensionată, au circulat inclusiv informații false privind o presupusă întâlnire tensionată între Dan și omologul său finlandez, Alex Stubb, ceea ce a contribuit la un climat de incertitudine și speculații.
Participarea șefului NATO, Mark Rutte, a amplificat vizibilitatea summitului, transformând Bucureștiul, cel puțin în percepția mediatică, într-un centru geopolitic major. Accentul pus pe importanța evenimentului a fost uneori exagerat, reflectând polarizările clasice ale discuțiilor politice românești, dominate de provinicalismul care încă bântuie scena autohtonă.
Provincialismul românesc își are rădăcinile într-o imagine de sine fragilă și în lipsa unei încrederi autentice, atât în propriile capacități, cât și în partenerii din UE sau NATO. România se percepe ca fiind acceptată în aceste structuri mai degrabă din obligație și cu rezerve, experimentând un sentiment de inferioritate față de „centrul european”, perceput ca o entitate care urmărește exploatarea și ștergerea identității naționale.
O altă cauză a provincialismului este tendința de a supraevalua modelele și ideologiile importate din Occident, adesea adoptate în momentele când acestea își pierd din relevanță sau influență. Istoria noastră dovedește că am preluat uneori modele culturale sau religioase care, deși parintești, au fost adoptate într-un context neconcordant cu epoca europeană dominantă, ceea ce a generat o distorsiune a dezvoltării culturale și politice.
Mai mult, există o iluzie că accesul la produsele culturale „centrale” echivalează cu o asimilare profundă, fapt care nu se confirmă în realitate. De la Titu Maiorescu la Mihai Ralea, ideea „formei fără fond” a fost un diagnostic recurent al unor elite care preiau pretențios discursuri și practici euro-atlantice fără a asimila o schimbare reală în mentalitate sau comportament.
Chiar cosmopolitismul unei părți din elita intelectuală poate fi perceput ca o formă de provincialism, când ignoră specificul național și importanța valorificării autentice a identității în relația cu Europa. În acest sens, o apropiere autentică de valorile europene presupune o valorizare inteligentă a propriei moșteniri culturale și istorice, nu doar o imitare sau respingere reflexivă.
Aceste tensiuni identitare și culturale nu sunt unice României, ci par să fie comune altor state mici din Europa de Est. Milan Kundera, romancier ceh, observa că lipsa unei mase critice pentru a contracara presiunile centrelor culturale majore poate genera o sensibilitate și o profunzime aparte, care, deși poate rămâne neînțeleasă pe scară largă, contribuie la diversitatea și bogăția experienței umane.
