PRO TV a introdus o poziție strategică în cadrul companiei, numindu-l pe Cătălin Netcu în rolul de Head of Security. Acesta va avea în gestiune toate aspectele legate de securitatea sediilor, protecția angajaților, precum și continuitatea operațiunilor televiziunii.
Cătălin Netcu este recunoscut pentru experiența sa vastă în domeniul securității, acumulată în peste două decenii. Între 2006 și 2012 a condus unitatea de parașutiști antitero în cadrul Serviciului Român de Informații (SRI), iar după această perioadă a activat în sectorul privat în companii precum OMV, Emerson, ASIS și SSG Group.
În noua sa funcție, Netcu va coordona un set complex de responsabilități, incluzând securitatea fizică a sediului central și a studiourilor, gestionarea celor mai bune practici pentru filmări și transmisiuni live, precum și implementarea procedurilor pentru prevenirea și reacția rapidă la incidente.
De asemenea, postul vizează identificarea și gestionarea riscurilor, cu scopul de a asigura continuitatea operațiunilor chiar și în condiții neprevăzute sau de criză.
Despre noul său rol, Cătălin Netcu a declarat: „Sunt onorat să mă alătur echipei PRO TV şi să contribui la dezvoltarea unei culturi organizaţionale bazate pe siguranţă, prevenţie şi reacţie rapidă.”
Reprezentanții PRO TV subliniază că această schimbare urmărește integrarea securității într-un mod coerent și flexibil, fără a impune o rigiditate excesivă, ci cu accent pe claritatea și predictibilitatea proceselor interne.
Numirea lui Netcu survine într-un context mai amplu de transformări în cadrul grupului care deține PRO TV, anunțate încă de la începutul acestui an după încheierea emisiunii lui Cătălin Măruță.