Eugen Rădulescu, director și consilier al guvernatorului BNR din 1990 până în prezent, aduce în dezbatere problema modelului economic românesc, pe care îl definește ca fiind unul extractiv. În articolul său publicat pe platforma Contributors, Rădulescu subliniază că societatea românească se îndepărtează de un model incluziv, îndreptându-se spre un sistem în care o parte disproporționată a bogăției este capturată de o categorie restrânsă de privilegiați.
Printre cei care beneficiază de pe urma acestei situații sunt „întreprinzătorii” care obțin contracte avantajoase de la stat, pensionarii speciali și membrii consiliilor de administrație ale companiilor de stat, care încasează venituri considerabile, uneori considerate chiar obscene. Media și investigațiile jurnalistice scot la iveală astfel de situații, cum este cazul unui director al BNR Dolj, care dispune de o avere impresionantă în imobile și bijuterii, acumulată în strânsă conexiune cu influența guvernatorului Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.
În opinia sa, România se află la o răscruce: poate urma calea declinului economic spre haos, sau poate alege austeritatea promovată de figurile politice responsabile, precum premierul Ludovic Orban Bolojan, care ar putea avea puterea să combată aceste privilegii din zona bugetară extractivă. Rădulescu recomandă ca un prim pas să fie reforma profundă a Băncii Naționale, instituție în care consilierul guvernatorului, Adrian Vasilescu, la 90 de ani, continuă să încaseze salarii substanțiale fără o justificare transparentă pentru rolul său.
Problema fundamentală a României este, așadar, renunțarea la modelul economic extractiv. Autorul ne invită la o reflecție retrospectivă pentru a înțelege dacă vreodată țara a avut un model incluziv real, amintind de perioada anilor ’90, marcată de împărțirea privilegiilor între favoriți și marginalizarea majorității populației.
În acest context, Rădulescu citează un articol din 1933 al poetului Tudor Arghezi, „Ordinea socială”, în care acesta critica deja disparitățile și privilegiile din sistemul birocratic al vremii, când funcționarii erau plătiți modest, iar membrii diverselor consilii și comisii se bucurau de venituri enorme. Arghezi nota cu amărăciune că nimeni nu dorește reforme reale, iar „stufișul” privilegiilor rămâne intact și se multiplică, iar ordinea socială este menținută astfel în avantajul celor din vârf.
Astăzi, constată Rădulescu, situația nu s-a schimbat fundamental: nimeni nu dorește schimbări reale. Oricine va suporta costurile reformei va fi, în premieră, populația de la bază, care se confruntă cu dificultăți economice, în timp ce elita birocratică continuă să profite în mod echilibrat de pe urma sistemului.
