În ultimele zile, apelurile la economisirea energiei au rămas fără ecou în rândul populației, lipsindu-se astfel de răspunsul colectiv necesar pentru gestionarea crizei Dunării. Aceasta reflectă o problemă mai profundă de încredere și unitate socială, care transcend simpla reacție la avertismentele oficiale. Oamenii nu mai cred în autorități, iar ceea ce pare a fi o trăsătură psihologică este, de fapt, rezultatul unei îndoctrinări ce a promovat un individualism puternic.
Un profesor de liceu subliniază dificultatea de a-i mobiliza pe elevi să acționeze împreună, evidențiind că modelul social actual nu încurajează colaborarea. Problema este amplificată de realități dure, cum ar fi nevoia de a „descurca singur” probleme de sănătate sau corupție, în condițiile în care solidaritatea este adesea stigmatizată. Această mentalitate individualistă persistă chiar și în fața crizei energetice, când consumul de energie a crescut după apelurile la economisire, fără să fie interpretat drept o formă de revoltă, ci mai degrabă ca o expresie a unei mase neinformate și dezorientate.
Comportamentul public este, astfel, o replică a contradicției dintre individualismul extrem și conceptul de democrație reală, care nu reușește să se materializeze în condiții economice și sociale dificile. Nemulțumirea față de sistemul democratic nu este una ideologică, ci rezultatul percepției concrete că accesul la servicii esențiale precum sănătatea și educația este condiționat de resurse financiare, iar mecanismele de protecție împotriva abuzurilor sunt nefuncționale. Această percepție determină o scădere a încrederii în democrație.
În acest context, apelurile lui Traian Bolojan privind prudența în consumul energetic au avut un efect limitat, fiind percepute ca parte a unei ideologii care promovează piața liberă neoliberală, caracterizată prin concurență dură și lipsa unei responsabilități sociale comune. Ironia este că acest model de piață a reușit să se impună atât de puternic, încât răspunde cu indiferență chiar și la măsurile esențiale de protecție a resurselor.
Criza Dunării este, de fapt, un semnal clar legat de schimbările climatice accelerate, dar răspunsul societății este fragmentat și marcat de contradicții. Problema poluării și a politicilor privind combustibilii fosili este adesea înconjurată de discursuri contradictorii și de o lipsă a unității în abordare. În paralel, susținerea tehnologiilor verzi rămâne un obiectiv greu de atins, în pofida potențialului existent.
Dezbinarea românilor are la bază și o deteriorare a infrastructurii sociale, o reducere a accesului la educație și la mijloacele de comunicare, în timp ce cultura civică și solidaritatea se află într-un declin evident. Aceasta contribuie la conturarea unei imagini sociale problematice, în care violența, corupția și exploatarea interpersonala sunt frecvente, iar solidaritatea pare o excepție.
În aceste condiții, solicitarea de a crea o solidaritate reală și de a construi „comunul” devine o provocare dificilă. Totuși, viitorul va aparține societăților care vor reuși să valorifice munca colectivă și sacrificiul comun pentru a răspunde eficient crizelor de mediu și sociale cu care se confruntă lumea contemporană.
