Pe 18 mai 2026, se marchează un an de la alegerea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României, după scrutinul din 18 mai 2025. În calitate de cetățean care l-a susținut în turul al doilea al prezidențialelor, în fața extremistului George Simion, exprim o perspectivă personală, dar argumentată, asupra parcursului său politic.
Este clar că un asemenea mandat este rezultatul unui complex sprijin, inclusiv din partea unor consilieri și finanțatori discreți, care au văzut în Nicușor Dan o variantă preferabilă în raport cu ceilalți competitori politici. Fiind un om cu calități, dar și cu vulnerabilități firești, el a fost considerat o opțiune echilibrată. În comparație cu alți lideri politici precum Grindeanu, Ciucă sau Ciolacu, cei cu o vechime îndelungată, Nicușor Dan a evidențiat un profil mai atractiv pentru electorat și sprijinitori.
Problema reală rămâne însă reprezentarea pe scena politică a unor personalități noi, mai competente și mai etice, care nu reușesc să acceseze nivelul superior al puterii, din cauza lipsei unui sprijin decisiv.
Personal, nu am fost un admirator necondiționat al președintelui Dan, criticându-i public unele decizii și lipsuri în primele luni ale mandatului său. Totuși, la aproape un an de la învestire, consider că trebuie recunoscute progresele realizate, mai ales în contextul politic, economic și social actual.
Consolidarea relației cu Statele Unite
Un punct forte îl reprezintă reluarea și întărirea legăturii cu SUA începută la începutul anului 2026, după o perioadă dificilă la începutul lui 2025, când vicepreședintele american a criticat dur guvernarea anterioară pentru neregulile legate de alegerile din 2024. Nicușor Dan a preluat relația cu superputerea mondială într-un moment delicat, asumându-și rolul cu răbdare și perseverență, în ciuda atitudinii critice exprimate de factori politici americani față de regimul anterior.
Contextul internațional a oferit însă o oportunitate prin războiul declanșat de SUA și Israel în februarie 2026 împotriva regimului din Teheran. Prin alinierea României de partea aliaților occidentali în luna martie, președintele și echipa sa au întărit poziția țării pe scena globală. Istoria recente confirmă că astfel de gesturi de solidaritate pot deschide uși importante. Spre exemplu, sprijinul acordat SUA în războiul din fosta Iugoslavie a favorizat invitația României la negocieri UE în 1999, iar participarea la operațiunile din Afganistan și Irak a facilitat aderarea la NATO în 2004.
Astfel, punerile în aplicare ale politicii externe a mandatului său indică o viziune strategică și rezultatele sunt încurajatoare pentru viitorul poziționării României în spațiul euroatlantic.
