Se împlinește aproape un an de când autoritățile române îl caută pe Emil Gânj, principalul suspect într-un caz grav de omor. Poliția Română a oferit o recompensă de 5.000 de euro pentru informații ce pot duce la capturarea sa, însă modul în care a prezentat suspectul publicului a ridicat numeroase semne de întrebare.
În dimineața zilei de 8 iulie, Emil Gânj, în vârstă de 37 de ani, a pătruns cu un topor în curtea fostei sale concubine, Anda Gyurca, în vârstă de 23 de ani. După ce a găsit-o ascunsă în dulap, acesta a ucis-o și apoi i-a incendiat trupul, reușind să dispară fără să fie prins imediat.
Deși împotriva lui Emil Gânj exista un mandat de arestare preventivă încă din februarie 2024, emis pentru încălcarea ordinului de protecție ce îl împiedica să se apropie de Anda, Secția 13 Poliție Rurală Zau de Câmpie nu a pus mandatul în aplicare până la apariția unui nou ordin de protecție la aproape un an distanță.
La scurt timp după crimă, mama victimei a alertat poliția, însă dispeceratul nu a recunoscut inițial vinovăția lui Gânj. Primele declarații oficiale au fost vagi, iar doar după mai bine de cinci ore și jumătate, identitatea criminalului a fost făcută publică. Această întârziere i-a permis lui Gânj un avans semnificativ, în care a putut circula liber și, teoretic, ar fi putut părăsi țara fără dificultăți.
Mai mult decât atât, prima imagine emisă de Poliția Română cu suspectul diferă substanțial de aspectul său actual. Fotografia folosită a fost una veche, datând din 2020, când Gânj era mai tânăr, mai robust și avea o înfățișare diferită față de ziua comiterii omorului.
Un set suplimentar de trei fotografii, transmise ulterior presei și folosite oficial pentru căutarea în continuare a lui Gânj, păstrează aceeași discrepanță între descriere și realitate. În aceste imagini, el apare mult mai plinuț și suplimentar este prezentat în variante față/profil, tehnică rezervată de regulă persoanelor deținse.
Deși o fotografie mult mai recentă, surprinsă în telefonul victimei, care arată un Emil Gânj slăbit, cu barbă și părul mai lung, a fost descoperită la 9 zile după crimă, această imagine nu a fost inclusă oficial în anunțurile Poliției sau diseminată către publicul larg. Aceasta a fost pusă la dispoziția presei doar pe surse, fără o actualizare formală a datelor oficiale de căutare.
Întârzierea decizională și prezentarea incompletă a datelor despre Emil Gânj au atras critici asupra modului în care Poliția Română gestionează unul dintre cele mai mediatizate cazuri recente, iar Ministerul de Interne nu a oferit până acum clarificări privind valabilitatea recompensei anunțate.