Rețeaua socială W, concepută ca o alternativă europeană la X, platforma deținută de Elon Musk, și-a lansat miercuri, 17 iunie, prima versiune publică, relatează AFP.
Anunțată în ianuarie la Davos, W, al cărei nume a fost ales ca o aluzie la X (următoarea literă a alfabetului), speră să rivalizeze cu rețeaua americană capitalizând încrederea utilizatorilor.
Noua rețea socială beneficiază de sprijinul mai multor personalități europene, printre care și de cel al președintelui Consiliului European, Antonio Costa. Politicianul portughez a publicat primul său mesaj pe W celebrând „o platformă care își găzduiește toate datele în Europa, pentru care lupta împotriva dezinformării este o prioritate, iar ai cărei utilizatori sunt cu toții oameni verificați”.
Noua rețea, cu sediul în Suedia, impune membrilor să-și dovedească identitatea în momentul înscrierii (prin scanarea pașaportului sau a cărții de identitate printr-o aplicație separată), ca să se asigure că sunt într-adevăr oameni, chiar dacă apoi pot utiliza un pseudonim pentru a comunica. Este o mare diferență față de alte platforme, unde conturile false și „boții” abundă, notează AFP.
Fie că este vorba despre W, eYou sau d'Eurosky, o platformă de acces la rețelele sociale independente inaugurată la mijlocul lui aprilie, inițiativele europene în domeniu prosperă.
Platforma Bulle, care se prezintă ca „o rețea socială sănătoasă”, a fost înființată în ianuarie, în timp ce Monnett, o rețea la jumătatea drumului dintre TikTok și Instagram, își va publica versiunea finală la începutul lui iulie.
Dacă tensiunile dintre Europa și Statele Unite au alimentat în ultimele luni interesul publicului european pentru alternative locale în fața giganților americani din domeniul tech, aceste rețele de mici dimensiuni au mult de lucru pentru a cuceri publicul.
În Europa, sectorul este în mare parte dominat de giganții americani și asiatici: Facebook și Instagram, filiale ale grupului Meta, care numără 259 de milioane de utilizatori în Uniunea Europeană, devansând TikTok (135,9 milioane) și X (115,1 milioane), potrivit datelor comunicate Comisiei Europene.
„Rețelele sociale provin din țări situate în afara Europei. Noi le dăm banii noștri, datele noastre și atenția noastră”, a avertizat Anna Zeiter, directoarea platformei W, care a venit la Bruxelles pentru a prezenta acest nou instrument.