Cristian Meleacă, pizzeul din Oradea cu o experiență de aproape 30 de ani, a fost desemnat câștigător la categoria „Pizza & Vino” în cadrul prestigiosului Campionat Mondial de Pizza – Trofeul Caputo, ce a avut loc la Napoli. Competiția a reunit peste 600 de participanți din 35 de țări, fiind unul dintre cele mai importante teste ale artei pizzei la nivel global.
Acesta a ajuns pentru al patrulea an consecutiv în finala mondială, după o intensă pregătire și participare în multiple etape de calificare. Sub îndrumarea mentorului său, Eugen Pocian, Meleacă a reușit să impresioneze juriul cu o combinație excepțională între pizza și vin, categoria „Pizza & Vino” fiind introdusă recent și considerată cea mai dificilă datorită cerinței de armonizare perfectă între preparatul culinar și un vin rosé din regiunea Campania.
Rețeta câștigătoare a fost alcătuită din ingrediente atent selecționate și o tehnică bine pusă la punct. Aluatul a fost dospit timp de 24 de ore cu hidratare de 68%, înlocuind clasicul sos de roșii cu un bisque de gambieri (creveți), combinat cu roșii datterini galbene și, după coacere, completat cu stracciatella, fileuri de anșoa Cantabrico și coajă rasă de lămâie de Sorrento. Pentru a păstra calitatea sosului, acesta a fost pregătit în România, congelat și transportat în condiții speciale până la Napoli.
Pe lângă succesul la „Pizza & Vino”, Meleacă a concurat și în alte categorii importante, precum „Pizza de sezon” și „Pizza STG – Specialitate Tradițională Garantată”, participând și în proba pe națiuni alături de echipa României.
Eugen Pocian, mentorul și brand ambasadorul Asociației Pizzerilor Napoletani pentru România, a fost și el remarcat prin acordarea titlului de „Ambasador de Excelență” pentru promovarea pizzei napoletane și a gastronomiei italiene pe plan internațional.
Originar din Oradea și activ în domeniu din 1999, Cristian Meleacă continuă să își consolideze statutul de unul dintre cei mai valoroși pizzari la nivel mondial, reflectând prin performanța sa pasiunea și măiestria în arta preparării pizzei.