Pe Autostrada A3 Transilvania se amenajează o porțiune de 3 kilometri unde pot ateriza avioane în situații de urgență
Actualitate

Pe Autostrada A3 Transilvania se amenajează o porțiune de 3 kilometri unde pot ateriza avioane în situații de urgență

🔗 Libertatea 📖 3 min citire


O porțiune de trei kilometri din tronsonul Chiribiș - Biharia al Autostrăzii A3 Transilvania este amenajată special pentru a permite aterizarea și parcarea avioanelor în cazuri de urgență.


O parcare de pe lotul Chiribiș - Biharia va fi folosită și de avioane, în cazuri de urgență


Lucrările între Chiribiș și Biharia, un lot de autostradă de 28,5 kilometri din județul Bihor, sunt realizate de asocierea Precon Transilvania și Citadina 98, ambele companii făcând parte din grupul bihorean Selina, controlat de omul de afaceri Beniamin Rus.


Iar constructorii lucrează și la amenajarea unei parcări pe secțiunea Chiribiș - Biharia, care va putea fi folosită în caz de urgență și de avioane.


„Acum amenajăm parcarea unde, în regim de urgență, pot fi parcate avioane. Avem o pistă de aproximativ trei kilometri unde pot ateriza aeronave în situații de urgență” a precizat Beniamin Rus, în luna iulie, pentru bihon.ro. Potrivit acestuia, activitatea din șantier se desfășoară la capacitate ridicată.


Într-o parcare din A3 se amenajează o pistă unde pot ateriza, în situații de urgență, avioane. Foto: Captură video Marin Marian/YouTube

Un pasionat de infrastructură a postat imagini video pe YouTube, pe contul „Marin Marian”, cu acest lot, atât din dronă, cât și de la sol, unde se vede locul, între kilometrii 50 și 53, în care va fi construită parcarea ce va putea fi folosită și de avioane, în cazuri de urgență.



https://www.youtube.com/watch?v=MENFDY1VN7A

Tronsonul Chiribiș - Biharia, descris ca un „șantier model”


La sfârșitul lunii iulie, lotul Chiribiș - Biharia este considerat de reprezentanții Ministerului Transporturilor drept un „șantier-model”, depășind pragul de 65% stadiu fizic.


Horațiu Cosma, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, a fost pe 28 iulie pe lotul de 28,5 kilometri, susținând că „progresul se vede de la o săptămână la alta”.


„Avem asfalt așternut pe aproximativ 15 kilometri, iar echipele din teren pun în operă în jur de 3.000 de tone de mixtură asfaltică în fiecare zi. Umpluturile de pământ sunt aproape finalizate, 17 dintre cele 18 poduri ale proiectului sunt deja realizate, se montează parapetele metalice și continuă lucrările la devierea drumului național DN19E”, a precizat atunci secretarul de stat.



https://www.youtube.com/watch?v=pq8_NdKfXz8

Oficialul este optimist că lotul Chiribiș - Biharia ar putea fi deschis circulației cu cinci luni înainte de termenul contractual.


„Dacă actuala dinamică va fi menținută, suntem foarte optimiști că la finalul acestui an constructorul va reuși să facă românilor o surpriză frumoasă: deschiderea circulației cu aproximativ cinci luni înainte de termenul contractual”, a adăugat acesta.


Menționăm că termenul contractual oficial pentru lotul Chiribiș - Biharia este mai 2027.


Articole similare

Toate stirile →
← Inapoi la Stiri