Un studiu condus de microbiologul João Pedro Magalhães, de la Universitatea Birmingham din Marea Britanie, propune ideea că durata noastră de viață relativ scurtă are rădăcini în adaptările evolutive ale mamiferelor din era dinozaurilor. Aceste mamifere timpurii, aflate într-o poziție inferioară în lanțul trofic, au dezvoltat strategii care favorizau reproducerea rapidă în detrimentul longevității, potrivit publicației Daily Galaxy.
João Pedro Magalhães, expert recunoscut în studiul genomului și îmbătrânirii, a condus laboratoare importante în Liverpool și Birmingham, concentrându-se în special pe biogerontologia moleculară. Printre realizările sale se numără analiza genomului unor mamifere cu o viață excepțional de lungă și rezistență crescută la cancer, cum ar fi balena boreală și șobolanul-cârtiță golaș.
Conform cercetătorului, mamiferele din era mezozoică trăiau într-un mediu dominat de dinozauri precum T. rex și ocupau poziții de pradă inferioare, fiind în general mici, nocturne și cu o durată de viață scurtă. Presiunea evolutivă intensă de a se reproduce rapid s-a tradus prin pierderea sau inactivarea unor gene esențiale pentru longevitate. Această consecință genetică, acumulată de-a lungul a peste 100 de milioane de ani, este denumită de Magalhães "ipoteza gâtului de sticlă al longevității".
Un aspect important menționat este diferența față de reptile, care și-au păstrat capacitatea de a regenera mai eficient țesuturile, în timp ce mamiferele au pierdut această abilitate pe parcursul evoluției. Adaptările legate de viața la baza lanțului trofic au redus, astfel, capacitatea de regenerare biologică. Strategiile de supraviețuire s-au axat pe reproducere rapidă în detrimentul funcțiilor de reparare a organismului, inclusiv a celor care contracarează daunele provocate de razele ultraviolete sau necesitatea creșterii continue a dinților.
Dr. Magalhães evidențiază că aceste limitări biologice pot explica, de asemenea, incidența crescută a cancerului la mamifere, comparativ cu alte grupuri de animale. Deși ipoteza sa se află în stadii incipiente de dezbatere științifică, aceasta deschide noi perspective despre legătura evolutivă între ritmul îmbătrânirii și susceptibilitatea la cancer în rândul mamiferelor.
Pe plan evolutiv, studiul accentuează complexitatea adaptărilor mamiferelor, printre care și faptul că strămoșii acestora depuneau ouă, ilustrând un proces evolutiv complex care se întinde pe sute de milioane de ani. Cercetările paleontologice recente, ce analizează fosile vechi de peste 250 de milioane de ani, completează această imagine, oferind o înțelegere mai profundă asupra istoriei evoluționiste a mamiferelor și implicându-se în dezbaterile privind limitele biologice ale longevității umane.
