După ce ani la rând a trecut prin numeroase tratamente dentare temporare fără succes, care i-au afectat considerabil calitatea vieții, Doamna D. a ales să caute o soluție durabilă pentru dantura sa. Situația s-a agravat treptat, iar în scurt timp a pierdut aproape jumătate din dinții săi, din cauza lucrărilor cimentate necorespunzătoare care favorizau depunerea plăcii bacteriene și erau incomode.
Deși a solicitat ajutor în mai multe clinici, i s-au refuzat opțiuni de tratament din cauza resorbției osoase avansate la nivelul maxilarului, iar singura recomandare a fost placa dentară mobilă, pe care pacienta a refuzat-o. Însă, consultându-se la clinica DentOP, Dr. Cazacu Corrado, specialist în chirurgie dento-alveolară, i-a propus o schemă de tratament complexă și personalizată.
Planul a inclus extracția dinților irecuperabili, inserarea a patru implanturi zigomatice în maxilar și a cinci implanturi convenționale în mandibulă, precum și aplicarea protocolului PRF pentru stimularea vindecării rapide. De asemenea, s-au realizat adiții osoase în mandibulă pentru a sprijini mai bine implanturile.
Intervenția chirurgicală a fost una complexă, însă pacienta a declarat că nu a simțit durere datorită metodei de sedare conștientă aplicate, care i-a oferit o stare de relaxare completă pe tot parcursul procedurii. „Sedarea conștientă este foarte, foarte bună. Nu simți nimic, e ca și cum ai dormi”, a mărturisit aceasta.
La șase luni după operație, odată cu vindecarea completă, pacienta a revenit în clinică pentru etapele finale ale tratamentului: descoperirea implanturilor, luarea amprentei digitale, proba cu macheta și fixarea efectivă a protezei definitive. Tehnologia modernă a permis utilizarea scannere-lor digitale pentru un proces mult mai precis și confortabil, eliminând necesitatea mulajelor tradiționale cu pastă, care i-au cauzat disconfort ani de zile.
Rezultatul final a fost o restaurare completă și funcțională a danturii, redându-i pacientei zâmbetul și încrederea de care avea nevoie. Pentru informații suplimentare despre serviciile oferite de clinica DentOP, puteți accesa pagina oficială a acesteia.
Foto: DentOP