Un caz neobișnuit petrecut în regiunea Puglia din Italia a avut un final fericit, după ce o femeie care câștigase un milion de euro la loterie și-a aruncat biletul câștigător la gunoi din greșeală. Descoperirea s-a făcut cu sprijinul companiei locale de salubrizare, iar povestea a fost relatată de publicația The Guardian.
Câștigătoarea, care a preferat să rămână anonimă, a aflat întâmplător că numerele de pe biletul său fuseseră extrase, după ce un membru al familiei i-a spus vestea. Această femeie obișnuia să joace aceleași numere dedicate unei persoane dragi, dar a crezut inițial că biletul nu era câștigător, deoarece dispozitivul unui magazin local indica faptul că acesta nu era „plătibil”. Motivul a fost că agențiile mai mici nu pot procesa sume mari, conform administratorului companiei de salubrizare SANB, Roberto Nicola Toscano.
La realizarea potențialului câștig, biletu fusese deja aruncat la gunoi, iar deșeurile ridicate de un camion specializat. Femeia a contactat imediat echipa de gestionare a deșeurilor din Bitonto, zona Bari, cerând ajutorul pentru a localiza biletul.
Chiar dacă șansele păreau reduse, muncitorii au identificat camionul care transporta deșeurile și au dus materialele la o firmă specializată pentru căutări. După o zi întreagă de căutări minuțioase printre gunoaie, biletul a fost găsit intact, spre surprinderea tuturor.
Roberto Nicola Toscano a povestit că a fost un moment emoționant când a anunțat femeia că biletul a fost recuperat, iar aceasta a izbucnit în lacrimi de bucurie. „Aș fi vrut să o îmbrățișez, dar vorbeam la telefon”, a adăugat el.
Recuperarea biletului a implicat costuri semnificative, care în mod normal ar fi fost suportate de agenția publică. Cu toate acestea, femeia a acceptat să acopere toate cheltuielile suplimentare generate, semnând un angajament în acest sens. Toscano a concluzionat că, deși a fost un risc financiar, rezultatul a meritat pe deplin.