O companie de curierat din România are mai multe recenzii pe Google decât Castelul Bran
Actualitate

O companie de curierat din România are mai multe recenzii pe Google decât Castelul Bran

🔗 Libertatea 📖 4 min citire


O companie de curierat din România a ajuns să aibă mai multe recenzii pe Google decât Castelul Bran, una dintre cele mai cunoscute atracții turistice din țară. 


GLS România, peste Castelul Bran la numărul de recenzii


GLS România (Sibiu) are 123.559 de recenzii, potrivit Barometrului Reputației Online 2026, realizat pe baza analizei a peste 43 de milioane de evaluări.


Prin comparație, Castelul Bran are 111.324 de recenzii, în timp ce restaurantul Caru' cu Bere a strâns 94.315 de evaluări.


Datele fac parte dintr-o analiză amplă realizată de RecenziiClienti.ro, care a inclus 725.668 de profiluri Google Business și 43.159.123 de recenzii publice, colectate în perioada 1 ianuarie - 20 iulie 2026.


Clasamentul celor mai recenzate profiluri Google Business din România aduce o surpriză. Pe primul loc se află GLS România, cu 123.559 de recenzii și o medie de 4,8 stele.


Compania de curierat este urmată de unele dintre cele mai cunoscute obiective și locații din România:


GLS România - 123.559 de recenzii, rating 4,8;
Castelul Bran - 111.324 de recenzii, rating 4,3;
Caru' cu Bere - 94.315 recenzii, rating 4,6;
Castelul Peleș - 74.931 de recenzii, rating 4,7;
Parcul „Regele Mihai I” - 65.815 recenzii, rating 4,6;
AFI Cotroceni - 63.077 recenzii, rating 4,5;
Restaurant Hanu' lui Manuc - 59.016 recenzii, rating 4,7;
ParkLake Mall - 55.540 recenzii, rating 4,6;
Castelul Corvinilor - 50.512 recenzii, rating 4,6;
Therme București - 46.029 recenzii, rating 4,4.

Rezultatul este cu atât mai interesant cu cât în top se află numeroase obiective turistice, restaurante, parcuri și centre comerciale, locuri asociate în mod obișnuit cu experiențe despre care oamenii lasă recenzii.


Studiul arată că serviciile de curierat generează un volum foarte mare de feedback public, iar profilul GLS România a depășit, la numărul de recenzii, chiar și unele dintre cele mai vizitate obiective turistice din țară.


Castelul Bran depășit de GLS România la numărul de recenzii Google Sursa Foto: Recenziiclienti.ro

Una din trei afaceri nu are nicio recenzie pe Google


În timp ce câteva sute de profiluri au strâns zeci de mii de evaluări, o parte foarte mare a afacerilor din România are o prezență online mult mai redusă.


Din cele 725.668 de profiluri analizate, 231.086, adică 31,8%, nu aveau nicio recenzie.


În total, aproape 69% dintre profiluri aveau cel mult zece recenzii sau nu aveau deloc.


Barometrul arată și că doar 242 de profiluri din întreaga bază de date au trecut de pragul de 10.000 de recenzii.


„Asistăm la un paradox digital: consumatorii români sunt extrem de activi în a lăsa recenzii, dar peste 230.000 de afaceri din România sunt complet invizibile online, având zero evaluări. Companiile pierd clienți zilnic pur și simplu pentru că nu își revendică pagina pe Google", declară Sabina Nistor, Reprezentant Recenzii Clienti.


Bucureștiul adună aproape un sfert din toate recenziile


Capitala domină detașat clasamentul după volumul de feedback online.


Bucureștiul are 10.449.526 de recenzii, reprezentând aproximativ 24,2% din totalul analizat la nivel național. 


Pe următoarele locuri se află Cluj-Napoca, cu 1.799.983 de recenzii, Brașov, cu 1.692.733, Constanța, cu 1.436.249, și Iași, cu 1.393.460.


În ceea ce privește nota medie, însă, Bucureștiul nu conduce clasamentul marilor orașe. Sibiul are cea mai mare medie, 4,507, urmat de Oradea, Cluj-Napoca și Brașov.


Restaurantele generează cele mai multe recenzii


Restaurantele reprezintă categoria care strânge cel mai mare volum de feedback în Google Business.


În total, restaurantele au acumulat 5.196.700 de recenzii, fiind urmate de supermarketuri, cu 2.612.398, și hoteluri, cu 2.040.692.


Pe de altă parte, atunci când vine vorba despre ratingul mediu, clasamentul arată complet diferit.


Oficiile poștale au cea mai mică notă medie, de 2,47 din 5, urmate de serviciile de expediere, cu 2,57, și serviciile de expediere și poștă, cu 2,69.


La polul opus se află restaurantele cu fructe de mare și parcurile tematice, cu o medie de 4,48 din 5.


Diferența dintre cele mai bine și cele mai slab evaluate categorii este astfel de aproape două stele.


Analiza celor peste 43 de milioane de recenzii conturează o imagine puternic polarizată a mediului de afaceri din România.


Pe de o parte, există profiluri care adună zeci sau chiar sute de mii de evaluări. Pe de altă parte, sute de mii de afaceri nu au nicio recenzie sau au doar câteva.


Articole similare

Toate stirile →
← Inapoi la Stiri