După trei zile de căutări intense, Alexandru, băiatul de cinci ani dispărut în localitatea Sebeşu de Jos, judeţul Sibiu, a fost găsit în viaţă în zona împădurită unde s-a rătăcit. Descoperirea a fost posibilă datorită intervenției din aer a plutonierului major Mihail Soare, operator căutare-salvare, evacuare, care l-a reperat din elicopter.
Militarul a coborât în siguranță cu troliul până la copil și a rămas alături de acesta în pădure, oferindu-i sprijin și protecție până la sosirea echipajelor medicale și de intervenție terestră. Operațiunea a durat aproximativ 40 de minute după semnalarea poziției copilului.
Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a transmis un mesaj de mulțumire tuturor celor implicați în această misiune complexă, subliniind eforturile integrate a sute de pompieri, salvamontiști, polițiști, jandarmi, scafandri, echipe canine și cadre ale Academiei Forțelor Terestre din Sibiu.
Totodată, DSU a apreciat rolul esențial al voluntarilor și localnicilor, a căror perseverență și sprijin au fost indispensabile în succesul operațiunii. „Recunoștință tuturor celor implicați și apreciere profundă pentru profesionalismul de care ați dat dovadă! Vă mulțumim!”, se arată în comunicatul oficial.
Plutonierul major Mihail Soare a mărturisit emoția de nedescris pe care i-a produs-o această experiență: „Este un moment emoționant. Nu am crezut că o să trăiesc vreodată așa ceva. Am și eu doi copii. Emoția a fost maximă.”
Salvarea lui Alexandru reprezintă un deznodământ fericit pentru întreaga comunitate și o dovadă a eficienței colaborării în cadrul sistemului național de urgență.