Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a exprimat scepticism cu privire la aprobarea proiectului Legii salarizării unitare în forma actuală, subliniind că forma propusă nu beneficiază de susținerea UDMR și nu are o majoritate clară în Parlament.
În contextul crizei de personal din sistemul medical, ministerul pe care îl conduce a inițiat un memorandum menit să asigure deblocarea a peste 7.800 de posturi. Documentul este în proces de avizare interministerială și, odată obținute toate aprobările, posturile vor putea fi scoase la concurs, pentru completarea efectivului medical.
„Am întocmit o a doua variantă a memorandumului, respectând criteriile impuse și am pus documentul pe circuitul de avizare. Prioritate vor avea spitalele care se ocupă de cazuri cu un grad ridicat de complexitate, acestea urmând să beneficieze de un număr mai mare de posturi decât în prima variantă a documentului”, a declarat Cseke Attila.
Ministrul a explicat că această nouă abordare vine în sprijinul unităților sanitare mari, care tratează pacienți cu afecțiuni complexe și care se confruntă cu un deficit mai acut de personal. Prin urmare, spitalele ce gestionează cazuri mai puțin complexe vor beneficia de un număr mai redus de posturi deblocate.
Modificări propuse pentru proiectul Legii salarizării
În paralel, ministrul Sănătății a prezentat și principalele propuneri ale ministerului pentru ajustarea proiectului Legii salarizării. Printre acestea se numără creșterea sporului pentru gărzile de urgență — o modificare susținută și de sindicate —, introducerea unui program-pilot pentru salarizarea medicilor bazată pe criterii de performanță, precum și reorganizarea categoriilor de sporuri.
În ceea ce privește sporurile, Ministerul propune o etapizare pe patru categorii cu valori cuprinse între 0% și 50%, astfel încât acestea să reflecte mai bine specificitatea muncii în domeniul sanitar.
„Pe lângă această etapizare, am propus unele ajustări tehnice în acord cu solicitările sindicatelor. Totodată, rămân de clarificat aspecte importante, cum ar fi coeficienții minim și maxim de salarizare și modul de împărțire a sporurilor pe cele patru domenii de specialitate prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017, împărțire pe care o considerăm adecvată”, a precizat ministrul.
De asemenea, Cseke Attila a subliniat că Ministerul Sănătății nu a fost implicat în redactarea inițială a proiectului legii salarizării, ci doar a preluat documentul transmis de Ministerul Muncii, fapt care explică poziția critică a ministerului pe acest subiect.