Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a emis un nou avertisment destinat cetățenilor săi, recomandându-le să nu călătorească în Republica Moldova, ca urmare a procedurilor de verificare considerate represive la Aeroportul Internațional Chișinău. Potrivit oficialilor ruși, pasagerii rusești sunt supuși unor controale „umilitoare” și unor interogatorii prelungite, fiind nevoiți să aștepte ore în zone de tranzit fără facilități adecvate.
Autoritățile de la Moscova acuză factorii de decizie din Chișinău de a acționa sub influența „coordonatorilor occidentali”, ceea ce ar intensifica presiunile asupra cetățenilor ruși. Aceștia sunt supuși unor verificări atente, inclusiv confiscarea temporară a telefoanelor mobile pentru inspecție, iar unii sunt chiar refuzați la intrarea în țară.
De asemenea, Rusia reproșează autorităților moldovene că provoacă întârzieri artificiale și la punctele de control pentru plecarea din țară, probleme care au dus la pierderea unor zboruri de către pasageri ruși. Aceste practici sunt considerate o formă de discriminare pe criterii naționale, fiind anunțate posibile reacții diplomatice oficiale în urma acestor situații.
Reamintim că recomandarea Rusiei de a evita călătoriile în Republica Moldova intervine într-un context de tensiuni diplomatice mai largi. Recent, Kremlinul a acuzat România de „anexarea” Moldovei, declarație care a generat critici în arena internațională. Aceste evoluții reflectă o perioadă de încordare în relațiile dintre Rusia și partenerii săi regionali.