În anii de început ai Marelui Salt Înainte, China comunistă a demarat o campanie radicală menită să protejeze agricultura și să elimine speciile considerate dăunătoare. În acest context, în 1958, autoritățile au început „Campania celor patru dăunători”, vizând șobolanii, muștele, țânțarii și vrăbiile – păsările acuzate greșit că ar consuma o parte semnificativă din recolte.
Pe fondul propagandei statale, întreaga populație chineză, inclusiv copiii mici, a fost mobilizată pentru a eradica aceste specii. Vrăbiile au fost atacate prin metode extenuante, precum crearea unui zgomot constant pentru a le împiedica să se odihnească, ceea ce le-a cauzat moartea prin epuizare. De asemenea, cuiburile au fost distruse, iar ouăle și puii uciși. Rapoartele oficiale de atunci susțin că aproape două miliarde de vrăbii au fost eliminate în primul an, ducând specia aproape de dispariție pe teritoriul chinez.
Un incident remarcabil s-a petrecut la Ambasada Poloniei din Beijing, unde vrăbiile găsiseră refugiu. Rezistența personalului ambasadei față de cererile autorităților chineze a provocat o situație tensionată, cu bătăi neîntrerupte la tobe timp de două zile pentru a speria păsările, care în cele din urmă au murit de epuizare.
Consecințele ecologice s-au dovedit a fi catastrofale. Vrăbiile erau prădători naturali ai insectelor dăunătoare, în special al lăcustelor. Eliminarea lor a permis popularea necontrolată a acestor insecte, care au devastat culturile agricole, agravant situația provocată de secete, inundații și politici agricole ineficiente din timpul Marelui Salt Înainte. Studiile ulterioare arată că producția agricolă a scăzut cu aproape 20% din cauza dezechilibrului creat.
Toate aceste elemente au culminat cu Marea Foamete Chineză (1959–1961), întâlnind un dezastru umanitar de proporții colosale, cu un număr estimat de victime între 15 și 55 de milioane, care au pierit din cauza foametei severe.
Confruntat cu efectele dezastruoase, liderii chinezi au fost nevoiți să schimbe politica și să importe vrăbii din Uniunea Sovietică pentru a reface echilibrul natural, recunoscând astfel greșeala majoră a campaniei anti-păsări. Astfel, exemplul Chinei din acea perioadă rămâne un avertisment puternic asupra impactului politicilor ecologice nereușite asupra societății și mediului.
