Guvernul olandez și-a exprimat oficial scuzele față de femeile care, între anii 1956 și 1984, au fost nevoite să-și dea copiii spre adopție imediat după naștere, sub o presiune considerabilă, deoarece rămăseseră însărcinate fără să fie căsătorite. Secretarul de stat Claudia van Bruggen a transmis aceste scuze nu doar mamelor afectate, ci și taților și celor care au fost adoptați. Mesajul a fost adresat personal victimelor prezente la eveniment, relatează ziarul olandez Algemeen Dagblad.
Van Bruggen a declarat: „Ar fi fost benefic dacă guvernul ar fi intervenit mai mult și ar fi oferit mai mult sprijin, însă în schimb a dat greș. În numele întregului cabinet, vă ofer cele mai sincere scuze pentru această situație care nu trebuia să aibă loc.” Ministrul Sănătății, Sophie Hermans, a participat, de asemenea, la ceremonie.
Contextul social și legislativ al adoptării forțate
Deși legea nu interzicea în mod explicit păstrarea copilului de către femeile necăsătorite, Legea adopțiilor din 1956, împreună cu presiunea socială exercitată de biserici, familii, instituțiile de protecție a copilului și asistenți sociali, ducea la renunțarea aproape obligatorie la nou-născuți. În acea perioadă, o sarcină în afara căsătoriei era stigmatizată puternic și adesea interpretată eronat ca simptom al unei tulburări la femei.
Raportul unei comisii de anchetă publicat anul trecut a confirmat suferința profundă îndurată de aceste mame și copiii lor, subliniind lipsa de voce și de control pe care aceștia o aveau, uneori chiar în timpul nașterii, când mamele erau legate la ochi pentru a le împiedica să dezvolte o legătură afectivă cu copilul. Profesorul de pedagogie Micha de Winter, conducătorul cercetării, a accentuat consecințele pe termen lung ale acestor practici.
Impactul durabil al unei politici guvernamentale controversate
Autoritățile olandeze au emis aceste scuze în urma raportului „Schade door Schande” („Daune prin Rușine”), publicat anul trecut, care a reliefat efectele negative de lungă durată ale acestor acțiuni. Pe lângă greutățile trăite în timpul nașterii și al renunțării la copil, victimele au fost marcatate de sentimente adânci de vinovăție, rușine, rupturi familiale și suferințe psihice persistente.
Conform anchetei, nici tații copiilor, atunci când erau implicați, nu au fost luați în considerare, mulți dintre ei simțindu-se marginalizați și invizibili. Comisia a evidențiat responsabilitatea unor actori sociali, precum psihiatrii care au catalogat femeile ca fiind instabile și necapabile să crească un copil, dar și rolul legilor ce au redus drepturile părinților biologici în favoarea părinților adoptivi și responsabilitatea organizațiilor de protecție a copilului.
Mărturia unei mame afectate: durerea unei pierderi care durează o viață
Printre persoanele prezente la eveniment s-a aflat și Renée de Bode, în vârstă de 78 de ani, care a fost nevoită să-și dea fiul spre adopție când avea 19 ani. Ea a mărturisit că durerea lipsei copilului o urmărește în fiecare zi, considerând scuzele guvernului un pas important spre vindecare pentru mamele biologice. Cu toate acestea, De Bode ar dori ca și Consiliul pentru Protecția Copilului să-și exprime regretul, deși mulți dintre cei implicați în acele vremuri nu mai sunt în viață.
Femeia a solicitat, de asemenea, o mai mare transparență în privința documentelor legate de acele adopții, fiind interesată să cunoască în detaliu circumstanțele în care s-au petrecut evenimentele. Ea consideră că autoritățile încă ezită să admită pe deplin responsabilitatea pentru greșelile trecutului.
