Autoritățile din Germania au decis să interzică consumul de alcool în toate cele aproximativ 5.400 de gări de pe teritoriul țării, ca parte a unui demers destinat să reducă incidentele violente și să asigure un mediu mai sigur pentru călători.
Decizia, anunțată oficial de Deutsche Bahn și confirmată agenției germane dpa, va intra în vigoare până pe 15 octombrie 2026. Evelyn Palla, directorul general al companiei feroviare, a declarat pentru Bild că măsura este un pas necesar pentru “a restabili ordinea și securitatea atât în stații, cât și în trenuri, având ca prioritate protecția angajaților și pasagerilor”.
Conform noilor reglementări, consumul de băuturi alcoolice — inclusiv bere, vin sau spirtoase — va fi strict interzis pe peroanele și în zonele comune ale tuturor gările, cu excepția spațiilor special amenajate pentru servirea mesei. Până acum, restricții similare erau aplicate numai în gări mari precum Frankfurt, Hamburg sau Köln.
Deutsche Bahn subliniază că această interdicție este posibilă prin dreptul companiei de a administra propriile spații, iar în săptămânile următoare regulamentele vor fi adaptate în colaborare cu autoritățile locale și municipalitățile.
Decizia vine ca răspuns direct la incidente grave, cum este cel petrecut recent în Baden-Württemberg, când un angajat de securitate a fost rănit grav în urma unui conflict cu un pasager aflat sub influența alcoolului. Aceste situații au determinat accelerarea implementării interdicției pentru a preveni victime și pentru a reduce conflictele în stații și trenuri.
Rezultatele preliminare vin de la Gara Centrală din Hamburg, unde interdicția aplicată din aprilie 2024 a condus deja la o scădere importantă a numărului de incidente și o percepție crescută a siguranței de către călători, conform unui raport intern al Deutsche Bahn.
Pentru a asigura respectarea regulilor, echipele de securitate Deutsche Bahn vor colabora îndeaproape cu Poliția Federală. Cei care încalcă interdicția vor fi invitați să părăsească zona gării, iar recidiviștii riscă chiar interdicții pe termen lung.
De asemenea, în unele rețele regionale, cum ar fi cele operate de Metronom în Saxonia Inferioară, Hamburg și Bremen, consumul de alcool este deja interzis în trenuri. Deutsche Bahn aplică măsuri similare pe anumite rute de S-Bahn, inclusiv în Hamburg și Hanovra.
Măsura face parte dintr-un efort mai amplu al companiei de a îmbunătăți experiența călătorilor, de a limita conflictele generate de alcool și de a reduce în același timp costurile legate de curățenia în stații.