Programul Național de Diabet din România beneficiază anual de o finanțare impresionantă de aproximativ 3 miliarde de lei, reprezentând una dintre cele mai mari sume alocate în sistemul național de sănătate. Cu toate acestea, în ciuda resurselor semnificative, pacienții cu diabet de tip 1 se confruntă cu o serie de dificultăți majore, printre care lipsa transparenței în listele de așteptare pentru pompe de insulină, criterii de eligibilitate considerate de multe ori absurde și o limită de vârstă care exclude numeroși tineri.
Listele de așteptare – o necunoscută pentru pacienți
Unul dintre cele mai mari impedimente în accesul la tratamente moderne pentru diabet în România este opacitatea cu care sunt gestionate listele pentru pompe de insulină. Potrivit Rodicăi Molnar, președinta Asociației Copiilor și Tinerilor Diabetici din Județul Mureș (ASCOTID), pacienții depun dosarele împreună cu medicii diabetologi la centrele locale, însă nu au niciun fel de informație despre poziția lor în lista de priorități.
"Niciodată nu este făcut publică ordinea pe liste. Pacienții nu știu nici când va veni rândul lor și sunt nevoiți să aștepte fără o perspectivă clară. Răspunsurile oficiale sunt adesea evazive: «mai reveniți», «nu știm», «nu sunt fonduri suficiente»”, explică Molnar, subliniind că această incertitudine adaugă un stres inutil persoanelor afectate.
În lipsa unei proceduri clare, unii bolnavi aleg să cumpere pompe de insulină cu bani proprii, costurile fiind însă foarte ridicate și dificil de susținut pentru majoritatea.
Cifre și finanțare: pompele de insulină, o povară pentru buget
Dr. Horațiu Moldovan, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a explicat situația paradoxală prin care, în ciuda sumelor mari alocate, accesul la dispozitivele moderne este îngreunat. Conform datelor CNAS, aproximativ 3.000 de pacienți utilizează în prezent pompe de insulină, iar peste 11.000 folosesc senzori pentru monitorizarea glicemiei. Costurile totale pentru aceste dispozitive ajung la circa 170 de milioane de lei anual.
De remarcat este faptul că prețul unei pompe se ridică la aproximativ 10.000 de lei, sumă care exercită o presiune considerabilă asupra unui buget alimentat printr-o contribuție de sănătate de doar 10%, semnificativ mai redusă față de alte țări europene. Moldovan avertizează asupra impactului tehnologiei inovatoare, care, deși îmbunătățește calitatea vieții pacienților și reduce spitalizările, generează o creștere accelerată a cheltuielilor medicale, fenomen ce trebuie integrat mai bine în planificarea bugetară.
Criteriile de eligibilitate, în dezbatere: sunt premiați pacienții cu glicemii mari
Un alt motiv de nemulțumire din partea comunității pacienților îl reprezintă criteriile actuale de selecție, considerate injuste. Sistemul pare să favorizeze persoanele cu un control slab al bolii, acestea devenind eligibile pentru pompe datorită valorilor mari ale hemoglobinei glicozilate, în timp ce pacienții care își mențin glicemiile în limite normale sunt excluși.
„Este o situație aberantă: pacienții disciplinați, care se străduiesc zilnic să-și mențină glicemia stabilă, nu pot beneficia de aceste dispozitive moderne, în timp ce cei cu probleme de control metabolic sunt «premiați»”, explică Molnar, care solicită modificarea criteriilor pentru a elimina discriminarea.
Restricțiile de vârstă, o barieră pentru tinerii diabetici
O altă problemă critică raportată de asociațiile de pacienți este limita de vârstă impusă pentru accesul la pompe de insulină, care exclude tinerii cu diabet de tip 1. Această restricție lasă fără protecție o categorie vulnerabilă, afectând negativ calitatea vieții și tratamentul adecvat al bolnavilor tineri.
În concluzie, deși România alocă resurse substanțiale pentru Programul Național de Diabet, dificultățile legate de transparența listelor, criteriile de eligibilitate și barierele administrative continuă să reprezinte obstacole semnificative pentru pacienți, punând în discuție eficiența și echitatea accesului la tratamentele moderne.
