În 1993, Erin Brockovich a devenit un simbol al luptei contra poluării, reușind să obțină o despăgubire record de 333 de milioane de dolari de la Pacific Gas and Electric (PG&E), compania acuzată că a contaminat apa subterană din Hinkley, California. Trei decenii mai târziu, cunoscuta activistă revine cu o nouă campanie, de această dată vizând centrele de date dedicate inteligenței artificiale, a căror expansiune masivă ridică serioase semne de întrebare legate de efectele asupra mediului.
În aprilie 2026, Brockovich a lansat pe site-ul său un apel către cetățeni să raporteze orice probleme legate de centrele de date din proximitatea lor. Răspunsul a fost impresionant: în doar o lună, peste 3.800 de persoane au trimis sesizări, iar până pe 24 iunie numărul acestora a depășit 7.000, conform unei analize publicate de The Guardian.
Activista compară această situație cu cazul Hinkley, dar la o scară mult mai amplificată. Centrele de date, construite pentru susținerea infrastructurii digitale necesare dezvoltării inteligenței artificiale, ocupă suprafețe de teren imense. Spre exemplu, în Utah a fost aprobată construcția unui astfel de centru ce va fi de două ori mai mare decât insula Manhattan.
Numeroși cetățeni din diverse state americane au fost surprinși de lipsa de informare publică privind amplasarea și construcția acestor centre. Întrebările frecvente puse activistei includ motivele lipsei de consultare publică și natura ascunsă a procesului decizional. De asemenea, există temeri evidente legate de consumul ridicat de apă și energie, precum și de impactul negativ asupra sănătății umane și a faunei locale.
Brockovich a dezvoltat o hartă open-source care centralizează date despre centrele de date AI din Statele Unite, fie în funcțiune, în construcție sau propuse, marcând zonele cu plângeri și probleme semnalate. Conform acestei hărți, în prezent există 33 de centre operaționale, 68 aflate în construcție și 41 propuse pentru viitor.
Într-un articol publicat pe platforma sa Substack, intitulat „Dacă centrele de date sunt atât de bune, de ce sunt construite în secret?”, Brockovich exprimă îngrijorarea cu privire la lipsa transparenței acestor proiecte. Ea subliniază că aceste construcții afectează comunități din toate statele americane, în special în zone rurale, ferme și chiar cartiere rezidențiale, cu efecte vizibile asupra naturii înconjurătoare.
Mărturiile primite relatează dispariția pasărilor sălbatice, schimbări în obiceiurile animalelor și chiar observarea unor specii moarte în apropierea acestor vaste centre de date, indicând un impact ecologic semnificativ.
Consumul de apă devine o problemă majoră, mai ales că aproximativ două treimi din centrele planificate sunt amplasate în regiuni afectate de secetă. Unele dintre aceste facilități pot consuma până la 19 milioane de litri de apă pe zi, echivalent cu necesarul zilnic al 50.000 de persoane. Pentru unele comunități, facturile la apă au crescut dramatic, de la sume modeste până la peste 350 de dolari lunar.
Brockovich avertizează asupra consecințelor grave pe termen lung: „Cum va afecta utilizarea masivă a apei echilibrul naturii? Ce se va întâmpla cu noi? Oamenii se întreabă această chestiune, iar răspunsurile întârzie să apară.”
Procesul de aprobare a acestor centre ridică la rândul său probleme legate de lipsa consultărilor publice și de evaluări insuficiente privind impactul asupra mediului. Unele companii colaborează cu autoritățile locale prin acorduri de confidențialitate, evitând astfel transparența decizională. Brockovich amintește că unele administrații locale modifică legislația pentru a facilita construcția acestor centre.
De exemplu, în Texas, autoritățile comitatului Hill au încercat să blocheze un astfel de proiect, însă au fost date în judecată pentru daune de 100 de milioane de dolari. În ciuda acestor presiuni, Brockovich nu vede problema ca pe o corupție endemică, ci mai degrabă ca pe o presiune enormă exercitată asupra liderilor locali, care se confruntă cu riscuri majore dacă opun rezistență în fața proiectelor.
