Republica Democrată Congo (RDC) se confruntă cu o explozie a epidemiei de Ebola cauzată de tulpina Bundibugyo, situându-se în mijlocul celui mai sever focar de filovirus din istoria țării. În timp ce vecina Uganda și câteva state europene, precum Franța, au încheiat monitorizarea epidemiologică și au fost declarate libere de focar, situația din Congo rămâne o urgență majoră de sănătate publică, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Potrivit ultimului raport al OMS dat publicității la 28 august 2026, în Republica Democrată Congo au fost consemnate 5.794 de cazuri confirmate de Ebola, dintre care 2.786 s-au soldat cu deces. Rata generală a mortalității este alarmantă, cu o medie națională de 48,1%, care în provincia North Kivu urcă până la 68% – o cifră încă investigată medical.
Focarul s-a extins pe o suprafață vastă, afectând peste 60 de zone de sănătate din șase provincii: Ituri, North Kivu, Haut-Uélé, Tshopo, South Kivu și Bas-Uélé. Epicentrul epidemiei este provincia Ituri, cu 4.802 cazuri confirmate, în timp ce peste 22.000 de contacți continuă să fie monitorizați zilnic (~82,3% dintre cei identificați).
Profesorul dr. Cristian Apetrei, expert român în boli infecțioase și microbiologie la Universitatea din Pittsburgh, atrage atenția că numărul oficial al cazurilor reprezintă doar „vârful icebergului”. Potrivit acestuia, realitatea este mult mai amplă, deoarece se estimează că doar 30-40% dintre cazuri sunt raportate oficial. Astfel, numărul real al infecțiilor ar putea fi între 10.000 și 15.000, ceea ce indică o epidemie scăpată de sub control și cu impact global.
În ultimele trei luni, ritmul de infectare a fost fără precedent, cu o medie zilnică de aproximativ 90 de cazuri confirmate, depășind episoadele critice din marile epidemii anterioare din Africa de Vest (2014-2016) și RDC (2018-2020). Teritoriul afectat de focar este vast, însumând o suprafață mai mare decât cea a Franței.
Contextul umanitar extrem complică intervenția medicală: peste 26 de milioane de oameni se confruntă cu o criză alimentară severă, iar provincia Ituri adăpostește peste un milion de persoane strămutate din cauza conflictelor armate. Condițiile precare din taberele suprapopulate, lipsa apei potabile, atacurile milițiilor și izolarea zonei miniere împiedică echipele sanitare să ajungă la pacienți. De asemenea, dezinformarea masivă determină populația să evite centrele de tratament – peste 60% dintre decese survin în afara spitalelor.
Autoritățile au început vaccinarea personalului medical din prima linie în orașul Kisangani cu vaccinul Ervebo, aprobat împotriva tulpinii Zaire a virusului, însă eficiența sa împotriva tulpinii Bundibugyo nu este încă confirmată. Imunizarea este însoțită de un studiu clinic care urmărește să măsoare această eficacitate.
Mai mult, peste 250 de pacienți confirmați participă în prezent la studiul clinic „PARTNERS”, coordonat de OMS în trei centre medicale din provincia Ituri, cu scopul de a identifica tratamente antivirale eficiente.
La nivel regional, Uganda a încheiat monitorizarea epidemiologică și a fost declarată liberă de virus, iar cazurile apărute în Europa au fost izolate și gestionate cu succes. Cu toate acestea, situația din RDC continuă să reprezinte o amenințare globală, conform experților.
