În cadrul vizitei la Paris a prințului moștenitor Mohammed bin Salman, Arabia Saudită a semnat un protocol cu Franța pentru realizarea a trei parcuri tematice în zona pariziană, unul dintre acestea fiind dedicat universului manga, a anunțat Palatul Elysée.
Președintele francez Emmanuel Macron a salutat acest anunț ca fiind „fără precedent”, evidențiind investițiile saudite în valoare de șase miliarde de euro și crearea a 22.000 de locuri de muncă directe. Macron a descris proiectul drept o „nouă destinație turistică de anvergură mondială”, menționând și interesul său personal pentru manga.
Inițiativa a luat naștere în urma unei conversații dintre cei doi lideri, în decembrie 2024, la Riad, când au descoperit pasiunea comună pentru manga, în special pentru seria „Dragon Ball Z”, a explicat o consilieră de la Palatul Elysée.
Proiectul va fi implementat de Qiddiya Investment Company, filială a fondului suveran saudit Public Investment Fund (PIF), specializată în domeniul divertismentului, sportului și culturii.
Informațiile privind construirea unui parc tematic „Dragon Ball Z” pe amplasamentul fostului parc Mirapolis, închis în urmă cu 35 de ani, au circulat încă din vara acestui an, însă confirmarea oficială a venit abia recent.
Potrivit oficialilor francezi, dorința prințului Mohammed bin Salman este de a crea parcuri tematice în diverse țări, scopul fiind atragerea turiștilor care să viziteze mai multe astfel de locații în timpul șederii în regiunea Île-de-France sau în Franța.
Detalii despre tematicile celorlalte două parcuri nu au fost încă dezvăluite, iar construcția acestora va avea loc progresiv, pe o perioadă de mai mulți ani.
În ceea ce privește critici legate de colaborarea cu Arabia Saudită, țară adesea acuzată pentru încălcări ale drepturilor omului, Administrația Prezidențială de la Paris a precizat că Franța va rămâne principalul beneficiar al acestui proiect și că nu are intenția de a da lecții altor state în procesul de atragere a investițiilor.