Emiratele Arabe Unite (EAU) și-au anunțat oficial retragerea din Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), începând cu data de 1 mai 2026, după cum a confirmat agenția de presă de stat WAM. Această decizie permite Emiratelor să-și gestioneze singure nivelul producției și direcția investițiilor în sectorul energetic.
Potrivit unui comunicat oficial preluat de CNN, decizia reflectă strategia pe termen lung a EAU, care dorește să își accelereze dezvoltarea sectorului energetic și să stimuleze investițiile interne. Extern, această mișcare este considerată un „semnal clar și puternic” privind autonomia economică și energetică a Emiratelor, mai ales în contextul regional actual.
Într-un interviu oferit publicației Libertatea, drd. Alexandru Brușten, inginer de proiect la Wood, a explicat că decizia EAU poate influența echilibrul pieței globale a petrolului și ar putea încuraja și alte state producătoare să prioritizeze interesele naționale în fața reglementărilor impuse de OPEC. În plus, aceasta relevă o influență în scădere a cartelului într-un mediu energetic în continuă schimbare.
Ministrul Energiei din Emiratele Arabe Unite, Suhail Al Mazrouei, a subliniat că ieșirea din OPEC nu va avea un impact semnificativ imediat asupra prețurilor globale, mai ales în contextul închiderii Strâmtorii Ormuz, care limitează exporturile regionale. Oficialul a afirmat că decizia este una suverană, menită să ofere țării flexibilitatea necesară pentru a-și gestiona rapid și eficient politicile energetice și investițiile fără constrângeri externe.
Contextul și importanța deciziei Emiratelor
OPEC, fondată în 1960, este un grup format din națiuni majore producătoare de petrol care coordonează nivelurile de producție pentru a influența oferta și prețurile globale pe piața petrolului. Emiratele Arabe Unite s-au alăturat cartelului în 1967. Grupul deține aproximativ 36% din producția mondială și controlează aproape 80% din rezervele dovedite de petrol.
Retragerea EAU reprezintă o lovitură importantă pentru OPEC, mai ales pentru Arabia Saudită, membrul său principal. Emiratele au exercitat de mult timp presiuni pentru cote de producție mai mari decât cele stabilite în cadrul cartelului, încercând să-și extindă capacitatea de extracție peste limitele impuse.
Problemele din Irak afectează piața petrolului
Pe fondul tensiunilor regionale, Irakul a suspendat pe 3 martie 2026 producția la câmpul petrolier Rumaila, cel mai mare din țară, și a oprit exporturile de țiței prin conducta Ceyhan. Motivul invocat a fost închiderea Strâmtorii Ormuz, care a blocat accesul navelor la porturile irakiene pentru încărcarea petrolului destinat piețelor internaționale.
Câmpul Rumaila, operat de BP, producea aproximativ 1,5 milioane de barili pe zi. În ianuarie 2026, Irak a fost al doilea cel mai mare producător din OPEC, cu o producție de 4,157 milioane de barili pe zi. În prezent, producția din sudul Irakului a scăzut la 900.000 de barili pe zi.
Autoritățile irakiene estimează o posibilă reluare a exporturilor la nivelul de 3,4 milioane de barili pe zi în cazul în care se va rezolva conflictul regional și se va redeschide Strâmtoarea Ormuz, a declarat directorul Basra Oil Company, Bassem Abdul Karim, în aprilie 2026.