Prima imagine care îi vine în minte lui Vasile Godîncă-Herlea legată de începuturile carierei nu este deloc cea a mediului corporate. În schimb, îi revine în memorie o școală mică, aflată pe un deal în satul Crasna Vișeului din Maramureș, într-o casă modestă cu două camere. Într-una dintre ele se afla școala, iar în cealaltă locuia familia proprietarului, care încerca să vorbească în șoaptă pentru a nu perturba orele.
Acolo, în 1995, imediat după ce a absolvit Școala Normală din Sighetu Marmației, la doar 18 ani, Vasile a început să predea învățământ primar, cu clase simultane. Învățătorul avea sub responsabilitate copii din toate clasele primare, dar predarea simultană reprezenta o adevărată provocare în acea situație.
„Îmi amintesc că aveam patru elevi în clasa I, unul în clasa a II-a, unul în clasa a III-a și trei în clasa a IV-a, toți în aceeași încăpere, iar eu trebuia să găsesc timp pentru fiecare”, povestește Vasile. Condițiile erau dificile, iar sărăcia anilor ’90 îngreuna și mai mult accesul la o educație de calitate.
Aceste experiențe i-au lăsat o amintire puternică a unei „neputințe” profesionale, în care își dorea mult mai mult pentru elevii săi, dar mediul limitat nu-i permitea să-și pună în practică metodele moderne de predare pe care le învățase în liceu.
Iubirea pentru sat și dorința de a pleca
Deși vorbește cu drag despre satul natal, Vasile recunoaște că, la un moment dat, a simțit nevoia să plece pentru a-și împlini ambițiile. A dorit să demonstreze că oamenii dintr-un mediu considerat defavorizat pot avea succes și să învețe cât mai mult pentru a-și construi un viitor în afara acestui cerc restrâns și sufocant.
„Iubesc satul în care m-am născut și mă întorc mereu când pot. Și fiul meu, deși nu s-a născut aici, a ajuns să aprecieze tradițiile și mândria maramureșenilor”, afirmă el. Totuși, în tinerețe, Maramureșul părea un loc limitat, în care performanța părea greu de realizat.
Respectul și autoritatea profesorului în comunitatea rurală
La doar 18 ani, Vasile era încă un adolescent care învăța viața, dar, în sat, statutul de dascăl îi oferea o autoritate aparte. Părinții elevilor îl respectau, iar chiar și fostii colegi îl numeau cu deferență „domnul învățător”.
Se descrie el însuși cu umor: „Eram și eu ca bădița Vasile al lui Creangă: cuminte, harnic și rușinos ca o fată mare”. Își amintește cu mândrie că a încercat să se dedice cu adevărat elevilor săi, iar mulți au păstrat imaginea unui dascăl grijuliu și implicat.
Învățămintele unei școli de pe deal
Perioada petrecută învățând și predând în satul Crasna Vișeului i-a oferit lui Vasile o lecție importantă despre oameni, mediul rural și provocările cu care se confruntă comunitățile mici. Această experiență i-a format caracterul și ambiția, determinându-l să evolueze spre o carieră de succes în domeniul insolvenței și managementului de afaceri.
