Președintele american Donald Trump a declarat public că nu va cere scuze pentru creșterea prețurilor la benzină și motorină, afirmând că intervenția sa militară împotriva Iranului a fost o decizie necesară și corectă, relatează CNN.
În cadrul unui eveniment desfășurat vineri în New York, Trump a subliniat că majorarea costului combustibililor trebuie privită în contextul împiedicării Iranului, pe care l-a descris drept "un stat sponsor principal al terorismului la nivel mondial", de a obține arme nucleare. „Dacă trebuie să plătiţi puţin mai mult pentru benzină, amintiţi-vă că o faceţi pentru ca o ţară foarte malefică să nu poată avea o armă nucleară,” a spus președintele.
Totodată, liderul de la Casa Albă a minimizat impactul financiar resimțit de cetățenii americani, insistând că decizia sa a fost indispensabilă. Trump a menționat că prețul mediu al benzinei în Statele Unite a ajuns la 4 dolari pe galon, considerând această valoare acceptabilă și reafirmând: „Eu nu-mi voi prezenta niciodată scuze. Am făcut ceea ce trebuia.”
Conform datelor furnizate de CNN, prețul benzinei a crescut în ultimele luni de la 3,16 dolari per galon anul trecut, la 3,85 dolari luna trecută, ajungând la 4,07 dolari vineri la nivel național.
De la începutul conflictului, pe 28 februarie, Donald Trump a repetat frecvent că scumpirea combustibililor este „un preț mic de plătit” pentru a împiedica regimul iranian să dezvolte arme nucleare. Cu toate acestea, un sondaj CNN recent arată că 74% dintre americani consideră că războiul nu a justificat numărul de victime și costurile economice implicate.
În paralel, președintele Trump a amenințat vineri că Statelor Unite ar putea declara Strâmtoarea Ormuz drept teritoriu american, un gest care escaladează tensiunile în regiune.
Pe de altă parte, Mohammad Reza Naghdi, consilier al comandantului Gărzilor Revoluționare iraniene, a semnalat că Teheranul ia în considerare prelungirea conflictului cu SUA până la sfârșitul mandatului prezidențial al lui Donald Trump, în ianuarie 2029.