Pe 7 iunie 2026, Consiliul Concurenței din România a anunțat o sancțiune istorică, în valoare totală de 710 milioane de euro, aplicată unui număr de 10 bănci active pe piața locală. Această măsură a stârnit reacții diverse și, în unele cazuri, exagerate din partea unor părți interesate și analiști de piață.
Experiența profesională acumulată încă din 2001 în domeniul dreptului concurenței m-a determinat să analizez această decizie în mod obiectiv, fără vreun interes personal legat de acest caz. Este important de înțeles complexitatea procedurii decizionale la nivelul Consiliului Concurenței, ce implică o etapă tehnică realizată de experții specializați, urmați de aprobarea plenului decizional, care poate susține sau reajusta recomandările tehnice.
Este relevant faptul că plenul, aflat la final de mandat în iulie 2026, a votat unanim această amendă, ceea ce sugerează transparența și soliditatea probei privind încălcarea legislației concurenței. Mai surprinzătoare au fost însă argumentele unor critici care cer ca autoritatea să ignore dovezile de încălcare a legii, invocând temeri legate de impactul asupra economiei sau atribuțiile Băncii Naționale a României, ignorând însă prevederile legale naționale și europene care țin clar de competența Consiliului.
Susțin cu fermitate acțiunea Consiliului de a menține respectarea legii concurenței, în cooperare cu Comisia Europeană, având la bază principiul constituțional că nimeni nu este mai presus de lege. Rolul-cheie al băncilor în economie nu poate servi drept scuză pentru imunitate în fața reglementărilor, mai ales atunci când acestea înregistrează profituri duble sau chiar triple față de media europeană.
Profitabilitatea ridicată a băncilor din România nu reflectă neapărat performanțe mai bune ale managementului, ci mai degrabă posibilitatea de a practica marje de dobândă considerabil mai mari decât în alte țări, ceea ce subliniază necesitatea controlului și sancționării unor practici potențial abuzive.
Anterior, instituția a demonstrat imparțialitate, încheind investigații în care nu s-au impus amenzi, cum au fost cazurile din 2008 și 2013 legate de piața serviciilor bancare, unde, deși au fost evidențiate probleme evidente, deciziile au reflectat o dreptate echilibrată.
Astfel, se justifică întrebarea dacă unele multinaționale s-au obișnuit cu marje excepțional de mari în România, beneficiind de o aplicare neuniformă sau pasivă a legii de către autoritățile competente. Decizia recentă ar putea fi semnalul unei maturizări a cadrului instituțional românesc în asigurarea unui mediu concurențial echitabil și transparența legislației.
