În regiunea Calabria, Italia, într-un sat improvizat numit Tendopoli, sute de muncitori migranți din Africa trăiesc în condiții precare în timp ce recoltează portocale, kiwi și măsline destinate piețelor europene. Acești bărbați petrec zilele muncind pe câmpuri, iar nopțile le petrec în corturi improvizate, cu podeaua plină de noroi și înconjurați de deșeuri, conform relatărilor publicației elvețiene Blick.
Momentan, aproximativ 150 de muncitori locuiesc permanent în tabăra Tendopoli, dar în sezonul de iarnă, când se culeg citricele, populația crește la peste o mie de persoane. Condițiile sunt în continuare dramatice: corturi din plastic murdar, deșeuri împrăștiate la tot pasul, animale slabe care colindă printre resturi, iar alimentele stau în soare împreună cu insectele care invadează mesele muncitorilor.
„Când plouă, zona se inundă complet”, povestește Baba, unul dintre locuitori, care trăiește acolo de mai bine de zece ani. El primește 60 de euro pentru opt ore de muncă intensă pe câmp, bani abia suficienți pentru hrană și tutun. Locuința sa improvizată este marcată de dezordine, un ventilator stricat și un frigider nefuncțional.
Inițial, Tendopoli a fost creat în 2010 ca o soluție temporară după revoltele rasiale din Rosarno, însă în loc să dispare, a devenit o tabără permanentă, spune Luca Gaetano, primarul din San Ferdinando. El admite că, deși s-au investit milioane de euro pentru ameliorarea situației, nu s-a realizat nimic concret și tabăra continuă să se extindă anual.
În 2015, au fost construite locuințe moderne pentru a muta muncitorii, dar acestea au rămas neocupate mulți ani din cauza unor dispute politice. Abia recent, în iunie 2026, câțiva muncitori au început să se mute în aceste clădiri, recunoscându-se astfel importanța forței de muncă străine pentru economia locală.
La o fermă din apropiere, proprietarul Nello Navarra afirmă că toți angajații săi au contracte și sunt plătiți corect, dar în alte locații nu se respectă aceleași reguli. El dezvăluie că mulți muncitori lucrează legal doar jumătate din zilele în care sunt prezenți, restul fiind mascate pentru a reduce costurile sociale, fapt ce subliniază exploatarea sistematică a acestei forțe de muncă.
Condițiile de trai în tabăra San Ferdinando sunt extrem de dificile, cu acces limitat la apă caldă, pe care locuitorii sunt nevoiți să o cumpere de pe piața neagră. Iarna, frigul intens îi împinge să aprindă focuri pentru încălzire, generând incidente frecvente cu incendii periculoase.
Primarul Luca Gaetano propune un proiect denumit „Ferma Socială”, un complex de 4 milioane de euro unde muncitorii ar putea locui, lucra și învăța, însă situat departe de comunitățile locale. El justifică această separare prin necesitatea respectării unor reguli stricte pentru integrare, subliniind că mizeria din tabără afectează conviețuirea.
În opoziție, Francesco Piobbichi, coordonatorul unui centru pentru migranți, consideră această abordare discriminatorie și pune accent pe problema locuințelor precare, nu pe persoanele în sine. El susține că izolarea în tabără fără perspective distruge viețile muncitorilor și că integrarea autentică începe în cartierele locale.
Organizația condusă de Piobbichi a găsit o soluție diferită, prin închirierea unor apartamente în localitățile apropiate, unde migranții pot trăi în condiții decente, alături de comunitatea autohtonă, contribuind astfel la o integrare reală și durabilă.
