Într-o societate dominată de presiuni sociale, nevoia de validare pe rețelele de socializare și standarde adesea imposibil de atins, Cleopatra Stratan aduce în prim-plan un mesaj sincer și necesar de acceptare de sine prin noua sa piesă „Mă iubesc așa cum sunt”.
Artista vorbește deschis despre importanța recunoașterii propriei valori, insistând asupra faptului că imperfecțiunile și nesiguranțele fac parte din natura noastră și că este esențial să ne iubim așa cum suntem, dincolo de aparențe și de presiunile exterioare.
Cleopatra afirmă: „«Mă iubesc așa cum sunt» este un imn al iubirii și încrederii în sine! Această piesă mă reprezintă profund și îmi doresc ca toate femeile și fetele să înțeleagă că perfecțiunea nu este obligatorie, iar zilele în care nu se simt 100% încrezătoare sunt absolut normale. Tot ce contează este să se privească în oglindă cu blândețe și acceptare, indiferent de situație. Într-o lume dominată de social media, like-uri și filtre, trebuie să ne amintim că frumusețea noastră reală vine din unicitatea noastră, iar ceea ce societatea numește «defecte» ne face speciale!”
Prin acest proiect, Cleopatra Stratan își confirmă maturitatea artistică și oferă publicului său un mesaj puternic și relevant pentru generația actuală.
Despre planurile personale ale artistei
Într-un dialog recent, Cleopatra Stratan a vorbit și despre viața personală, menționând relația cu Edward Sanda și dorința lor comună de a avea copii. Cu toate acestea, ea a explicat că au ales să amâne acest pas pentru moment:
„Da, ne dorim copii, însă am decis să mai așteptăm. Edward, fiind mai matur, poate simte mai intens această dorință, însă am convenit amândoi că este important să fim pregătiți și liniștiți înainte de a deveni părinți. Ne place ideea de familie, dar vrem să ne bucurăm de această perioadă a vieții și să realizăm încă multe planuri înainte să întemeiem o familie”, a mărturisit Cleopatra în podcastul Ilincăi Vandici.